Parrocchia Ortodossa Romena l'Ascesione del Signore 

Parohia Ortodoxă Română 

Inăltarea Domnului - FIRENZE I

Actualitati

PS SILUAN: GANDURI DE INTAMPINARE A DUMNEZEIESTII ARATARI LA IORDAN 2014

Posted by Admin on January 7, 2014 at 10:00 AM


 


Gânduri de întâmpinare a Dumnezeieștii Arătări la Iordan

Taina pocăinței - Începutul înnoirii noastre, prin Har

În zilele acelea, a venit Ioan Botezătorul și propovăduia în pustia Iudeii, zicând: Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor. [1]

În aceste cuvinte simple se ascunde de fapt cheia pregătirii noastre, nu doar pentru a întâmpina Praznicul Dumnezeieștii Arătări sau al Bobotezei, cum îl numim în popor, ci pentru a ne orienta viața noastră, atât de bântuită de furtuni și încercări, înspre perspectiva care duce în Împărăția cerurilor.

Întâi de toate, e bine să observăm că inițiativa propovăduirii Sfântului Ioan nu este una omenească, ci una dumnezeiască, autentic profetică, precum se întâmpla odinioară cu proorocii Vechiului Testament. Că, așa cum ne spune Evanghelia de la Luca[2]:

Fost-a cuvântul lui Dumnezeu către – peste– Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie, și a venit el în toată împrejurimea Iordanului, propovăduind botezul pocăinței, spre – întru– iertarea (lăsarea) păcatelor.

Aceasta ne arată continuarea lucrării de mântuire a lui Dumnezeu Care, după întruparea și pogorârea Sa la noi, în mod discret, cunoscut fiind doar de câțiva păstori din Betleem și de către Magii din Răsărit, trimite cuvântul Său peste cel care, încă de la naștere, a fost hărăzit să devină proroc al Celui Preaînalt pentru a merge înaintea feței Domnului, ca să gătească Lui calea[3], poruncindu-i să iasă din pustie și să boteze cu botezul pocăinței pe cei ce vor auzi glasul propovăduirii lui. De aceea, propovăduirea Sfântului Ioan răsună și pentru noi și se cuvine să fie primită și de noi precum Glasul celui ce strigă în pustie: Gătiți calea Domnului, drepte faceți cărările Lui. Orice vale se va umple și orice munte și orice deal se va pleca; căile cele strâmbe se vor face drepte, și cele colțuroase, drumuri netede, și toată făptura va vedea mântuirea lui Dumnezeu.[4]

Ce înseamnă aceasta? În vechime, atunci când împăratul, în călătoria sa, urma să traverseze deșertul (pustiul), trimitea un înainte-mergător care să se asigure că drumul este vizibil și practicabil, pentru a nu risca să se rătăcească convoiul împărătesc, iar acolo unde vântul acoperise drumul și făcuse dune sau gropi, trimisul împăratului se îngrijea, împreună cu localnicii, să se redreseze, pentru a se putea trece. Tot așa, venirea în lume a Împăratului Cerurilor, spre a redeschide omului – Adamului – căzut calea către Împărăție, este precedată de un Înainte-mergător rânduit să-I pregătească intrarea în pustiul sufletelor despărțite de Dumnezeu și brăzdat de dealuri și văi care îi făcea pe oameni să rătăcească de la calea adevărului.

Primul sens al lui pocăiți-vă vizează, astfel, atragerea atenției noastre dinspre propria viață înspre Împărăția cerurilor pe care majoritatea celor din vremea aceea, ca și a celor din zilele noastre, de altfel, nu o mai căutau și nu o mai aveau pe orizonturi.

Cu atât mai mult răsună acest îndemn, pentru noi cei înlăuntrul cărora s-a întemeiat Împărăția cerurilor, prin Botez și care, câteodată, nu mai avem nici cea mai mică grijă sau simțire cu privire la acest mare Dar. Prăznuirea care se apropie și toate citirile din Scriptură și cântările care o pregătesc și o însoțesc, nu au alt scop decât acela de a trezi și reînnoi în noi ceea ce deja este în lucrare, dar care uneori doar mai mocnește firav sau stagnează sau chiar s-a oprit în evoluție – Mântuirea.

Să luăm seamă la însuși cel care rostește acest îndemn, văzând în ce fel s-a lepădat de cele ale lumii, având îmbrăcămintea lui din păr de cămilă, simbolizând sălbăticia și asprimea vieții păcătoase în care zăcea lumea pe care urma să vină să o libereze Mântuitorul; purtând cingătoare de piele în jurul mijlocului, simbolizând chemarea la supunere a celor trupești la cele duhovnicești, prin întruparea Mântuitorului; și mâncând lăcuste și miere sălbatică[5], lăcustele simbolizând lipsa de consistență a vieții fără de Dumnezeu, iar mierea sălbatică (și nu din stup!) simbolizând dulceața la care chema Dumnezeu, prin Har, în afara cadrelor religioase instituționale de atunci, ce căutau mântuirea prin Lege.

Dacă afundarea și spălarea în apele Iordanului aducea celor ce se botezau cu botezul pocăinței o curățire pregătitoare pentru a primi pe Cel Care va boteza cu Duh Sfânt și cu foc[6], pentru noi cei deja botezați în numele Domnului, pogorârea Lui în Iordan se face chip de pocăință și de curățire înnoitoare, pentru că, Cel Care Se botează în Iordan de către Ioan, pentru a plini toată dreptatea[7], este Cel fără-de-păcat, sfințind astfel apele în care Se pogoară și curățind haina căderii Adamului celui vechi, pentru a ne îmbrăca pe noi în haina cea nouă și strălucitoare a Harului pierdut odinioară în Rai. De aceea, în Troparul Înainteprăznuirii se cântă:

Bucură-te Adame, împreună cu strămoașa, și nu vă ascundeți, ca mai înainte, în rai. Că S-a arătat – gol - Cel ce v-a văzut pe voi goi, ca să vă îmbrace în haina cea dintâi.

De aceea, imediat după scoaterea pruncului din apa Botezului, cântăm:

Dă-mi mie haină luminoasă, Cela ce Te îmbraci cu lumina, ca și cu o haină. Este vorba de hainaHarului pierdută în vechiul Adam și regăsită în Noul Adam – Hristos.

Iar dacă Adam a pierdut haina Harului prin mândrie, Noul Adam vine să ne dea pildă de smerenie și, Cel Preaînalt fiind, Se pogoară în cele mai de jos ale pământului (și fizic vorbind, pentru ca e vorba de punctul geografic cel mai jos de pe pământ, la aproximativ 300 de metri sub nivelul mării) și în apropiere de locul celei mai mari decadențe a omului, prefăcut în Marea Moartă. Cel fără-de-păcat ni se face nouă pildă de pocăință și Se pocăiește - nu de ale Sale păcate ci - de răutățile noastre (așa cum spunem și în rugăciunea lui Manase pe care o citim la Pavecernița Mică;), pentru a ne îndemna și pre noi, păcătoși fiind,să ne pocăim măcar pentru ale noastre păcate, dacă nu și pentru păcatele înaintașilor noștri care poate n-au avut parte de astfel de învățături și lămuriri.

Acest lucru este cu atât mai important, cu cât Cel ce vine și Se arată la Iordan este și Cel a Cărui lopată este în mâna Lui, ca să curețe aria și să adune grâul în jitnița Sa, iar pleava o va arde cu foc nestins.[8] Adică este Cel Care iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții. Așadar, venirea Domnului și arătarea Lui la Iordan, mărturisit fiind de Tatăl și adeverit fiind de Duhul Sfânt, este și o prefigurare și o anticipare a celei de a doua veniri a Lui, ca să curețe aria și să adune grâul în jitnița Sa. Iar pentru cel care trăiește după Dumnezeu, fiecare zi se trăiește ca putând fi cea de apoi, adică cea de pe urmă. De aceea, să folosim acest prilej de luare aminte, ca nu cumva să devenimpleavă – adică, fără conținut – și săardem, ca într-unfoc nestins, în regretul de a nu fi luat în seamă cuvintele Înaintemergătorului.

De aceea, pocăiți-vă mai înseamnă și îndemnul mereu valabil de schimbare a întregii mentalități, a modului de a viețui, de a gândi, de a grăi și de a făptui, adică trecerea de la năravurile dobândite din petrecerea după principiile omenești și lumești, căzute, la virtuțile pe care ni le învață și ni le împărtășește Cel Care ni Se arată ca model și măsură de a fi – Dumnezeu-omul, Iisus Hristos; înseamnă a se întoarce dinspre atracțiile și îndulcirile ce ni se propun pe post de distracție, la a contempla, cu inimă și privire curate, Taina Arătării lui Dumnezeu Care Se manifestă astăzi oamenilor, în Treimea cea de-o-ființă, la Iordan, așa cum și cântăm la Troparul Praznicului:

În Iordan, botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat. Căci glasul Părintelui, a mărturisit Ție, Fiu iubit pe Tine numindu-Te. Și Duhul, în chip de porumbel, a adeverit întărirea cuvântului.

Doar sufletul care primește și urmează îndemnul de pocăință al Înaintemergătorului, care va fi și îndemnul Domnului Însuși, poate să audă glasul Părintelui, mărturisindu-L pe Fiul Său Cel iubit, precum a făcut-o Sfântul și nevoitorul Ioan, mărturisind pe Fiul lui Dumnezeu[9]; poate să privească și să primească, întru a sa mântuire, Lumina, Curățirea și Înnoirea pe care le aduce pogorârea lui Dumnezeu în apele Iordanului. Numai inima care își îndreaptă căile sale greșite, lăsând în urmă rătăcirea, poate să se învrednicească de a contempla slava Celui ce S-a arătat și lumea a luminat.

Doar cel ce și-a curățit inima, prin pocăință, poate să-L recunoască astăzi pe Duhul Sfânt și să se învrednicească de pacea și de blânda bucurie pe care o aduce Acesta, arătându-Se nouă în chip (sub formă;) de porumbel, așa cum odinioară, peste apele retrase ale potopului curățitor al păcatelor lumii, a zburat porumbelul trimis de Noe, purtând în ciocul lui ramura de măslin, semn al vieții înnoite și al împăcării lui Dumnezeu cu Omul.

La Praznicul ce înseamnă și înnoirea Harului propriului nostru Botez, prin Harul cel sfințitor revărsat de Domnul peste întreaga făptură, nu ne rămâne decât să urmăm pildei Sfântului Ioan Botezătorul care, văzându-și împlinită slujirea, a zis: Acela trebuie să crească, iar eu să mă micșorez.[10],făcând din aceasta programul nostru de viață creștinească de acum înainte. Astfel petrecând, avem nădejde mântuitoare la mila Celui ce S-a micșorat pe Sine, chip de rob luând, slăvindu-L, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, Dumnezeu Cel în Treime închinat, acum și în vecii vecilor. Amin.

Cu urări de mult folos mântuitor de pe seama prăznuirii Dumnezeieștii Arătări

† Episcopul SILUAN

al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

În Ajunul Praznicului Dumnezeieștii Arătări, al Bobotezei, la începutul Anului Mântuirii 2014, în ziua a 3-a a lunii Ianuarie.

 

[1] Mt. 3, 1.

[2] 2, 3.

[3] Cf. Lc. 1, 76.

[4] Cf. Is. 40, 3-5 / Lc. 3, 4-6.

[5] Cf. Mt. 3, 4.

[6] Cf. Lc. 3, 16.

[7] Cf. Mt. 3, 15.

[8] Lc. 3, 17.

[9] Cf. In. 1, 34.

[10] In. 3, 30.


SURSA:  http://www.episcopia-italiei.it/

Categories: Articole