89040, Bivongi (RC), ITALIA
Tel: +39 096 473 40 17
Mail: manastire.bivongi@mitropolia.eu
Abate: Ieromonaco Iustin
mobil: +39 327 740 64 98
Manastirea Sf. Ioan Theristis se afla în Calabria, pe teritoriul localitatii Bivongi, într-o vale salbatica numita Vallata dello Stilaro, renumit loc de nevointa ascetica unde totul vorbeste despre monahismul bizantin de la sfârsitul celui dintâi mileniu crestin.
Mănăstirea "Sf. Ioan Theristis", care este declarată Monument Național, cuprinde un complex monastic de origine bizantină, compus dintr-o biserică în stil bazilical din secolul al-X-lea și câteva corpuri de chilii.
Monumentul este situat în partea declarată "zona sacra" a Patrimoniului Bizantin din Valea Stilarului, fiind primul dintre edificiile restaurate dintre cele peste 40 care existau la începuturile celui de-al doilea mileniu creștin în această parte a Italiei Meridionale.
Această "perlă" a Calabriei funcționează ca mănăstire de monahi, înscriindu-se astfe în continuitatea vie cu ceea ce ea a reprezentat până în urmă cu 300 de ani.
Biserica mănăstirii, cu hramul Sf. Ioan Theristis, datează de la sfârşitul sec. XI. În mănăstire a trăit Sf. Ioan, un monah smerit, născut la Palermo, în Sicilia, care era ocupată de arabi. Mama sa era originară din Stilo, dar fusese luată în robie de arabi şi dusă la Palemo. Ea l-a îndemnat pe micul Ioan să fugă în Calabria şi să se boteze, făcându-se creştin. Ajungând monah iscusit, Ioan a dus o viaţă sfântă, fiind şi făcător de minuni. Cea mai cunoscută minune a sa este cea a secerării minunate, care i-a şi adus numele de Secerătorul.
De Bunavestire, la sărbătoarea mănăstirii au venit să mulțămească lui Dumnezeu pentru darul primit peste 1.000 de români veniţi din întreaga Italia, dar şi câteva zeci de italieni. Slujba Dumnezeieştii Liturghii a fost ținută de către Înalt Prea Sfinţitul Iosif, Mitropolitul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale, împreună cu Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, Episcop Vicar Patriarhal de la Bucureşti, şi Preasfinţitul Gurie Gorjeanul Episcop Vicar al Mitropoliei Olteniei. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul de la Biserica Stavropoleos din Bucureşti, condus de Arhimandritul Iustin Marchiş.
Ansamblul mănăstiresc, alcătuit dintr-o casă cu etaj şi terenul aferent, a fost donat de către un preot catolic din oraşul Napoli, don Carlo Cicala, un bun cunoscător al tradiţiei monahale româneşti, care a dorit ca pe această proprietate să ia naştere o mănăstire ortodoxă – punct de referinţă pentru creştinii ortodocşi români din Italia dar şi punte de întâlnire între Orient şi Occident. După Sfânta Liturghie, a fost sfinţit locul şi casa şi a fost instalat stareţul mănăstirii, Protosinghelul Nicodim Burcea, venit de la Mănăstirea Crasna.
Î.P.S. Iosif: „ Astăzi am reuşit să punem un început bun acestei mănăstiri. Părintele Patriarh Teoctist a dat binecuvântarea acestui schit care se naşte din Mănăstirea Crasna, dar care va funcţiona ca mănăstire. Este prima mănăstire ortodoxă românească pentru cei care trăiţi în Italia, care aveţi credinţă şi îl căutaţi pe Dumnezeu. Este foarte greu să se nască o mănăstire din nimic, mai ales în condiţiile de viaţă de diasporă. De aceea soluţia noastră a fost ca o mănăstire din România să facă acest sacrificiu şi să trimită primii călugări care să înceapă viaţa călugărească în Italia. Călugării care se vor ruga aici vor trebui să-şi lase oasele în acest pământ binecuvântat de Dumnezeu”.