Biserica Ortodoxă Română Firenze

NOUL TESTAMENT pentru COPII

Cuprins:

   Elisabeta si Zaharia îsi doreau de mult timp un copil si se rugasera mereu pentru acest lucru. Anii trecusera, ei începusera sa îmbatrâneasca, si îsi pierdusera nadejdea de a mai fi vreodata parinti. Zaharia era preot si, într-o zi, îi venise rândul sa mearga la Templul din Ierusalim ca sa slujeasca Domnului. Fusese desemnat sa intre în templu si sa aduca pe altar jertfa de tamâie bine mirositoare. Pe când se afla singur înauntru, un înger al lui Dumnezeu, Ahanghelul Gavriil, a venit la el si i-a spus: „ Nu te teme Zaharia! Dumnezeu m-a trimis sa-ti spun ca a auzit rugaciunile voastre. Tu si Elisabeta veti avea în curînd un fiu, pe care îl veti numi Ioan, de a catui nastere multi se vor bucura. El va fi mare înaintea Domnului, va vesti venirea lui Mesia si va pregati poporul pentru a-L întâmpina!” Zaharia gândea însa ca el si Elisabeta erau prea batrâni pentru a mai putea avea copii. Stiindu-i gândul, îngerul i-a spus: „Fiindca n-ai crezut în cuvintele mele, nu vei mai putea vorbi din clipa aceasta pâna în ziua în care promisiunea lui Dumnezeu se va împlini!” Dupa ce s-au scurs zilele în care trebuia sa slujeasca la Templu, preotul Zaharia s-a întors acasa. Nu mai putea însa vorbi si a ramas mut pâna când s-a nascut copilul.

   În orasul Nazaret din nordul Israelului, în regiunea numita Galileea, traia o fecioara numita Maria. Când a crescut mare, ea s-a logodit cu o ruda îndepartata, pe nume Iosif. Acesta era un barbat în vârsta si era tâmplar. Într-o zi, când se afla în rugaciune, Mariei i s-a înfatisat un înger, care i-a spus: „Bucura-te ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine, binecuvântata esti tu între femei!” Vazându-l pe înger, Maria s-a tulburat, întrebându-se ce ar putea însemna cuvintele lui. „Nu te teme!, a continuat îngerul, „Dumnezeu m-a trims sa-ti spun ca te-a ales pentru un lucru deosebit: vei fi mama Împaratului promis de El oamenilor. Fiul pe care îl vei naste se va numi Iisus si El va fi izbavitorul…”. „Dar cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu sunt casatorita?”, a zis Maria.
   Îngerul i-a raspuns: „Puterea lui Dumnezeu este nesfârsita. Duhul Sfânt se va pogorî peste tine si puterea Celui Preaînalt te va umbri; de aceea, Sfântul Care se va naste din tine Fiul lui Dumnezeu se va chema. Iata, Elisabeta, verisoara ta, desi nu putea avea copii, asteapta acum un fiu la batrânetele ei! Caci la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta!”
   Auzind acestea, Fecioara Maria s-a bucurat si s-a încredintat pe deplin lui Dumnezeu.

   Dupa aceasta, Fecioara Maria a plecat în graba sa o viziteze pe verisoara sa Elisabeta. Când Elisabeta a auzit salutarea Mariei, pruncul s-a miscat în pântecele ei. Dumnezeu i-a descoperit cele întâmplate în Nazaret si ea a zis: „Maria, binecuvântata esti de Domnul! E minunat ca El te-a ales sa fii Maica Domnului meu!” Iar Maria a zis:” Mareste suflete al meu pe Domnul. Duhul meu s-a bucurat de Dumnezeu, Mântuitorul meu, ca a cautat spre smerenia roabei Sale; ca iata de acum ma vor ferici toate neamurile…”
   Maria a ramas cu Elisabeta si cu Zaharia aproximativ trei luni, apoi s-a întors la Nazaret.

   Cuvintele îngerului spuse preotului Zaharia s-au adeverit si la vremea cuvenita Elisabeta a nascut un fiu. În ziua a opta dupa nasterea baiatului, dupa obicei, l-au taiat împrejur si trebuiau sa-i dea si un nume. Rudele se gândeau sa-l numeasca Zaharia, ca pe tatal sau. Dar Elisabeta a zis: „Nu! Baiatul se va numi Ioan”. Cein de fata s-au mirat, pentru ca nimeni dintre cei apropiati lor nu se numea astfel. De aceea, l-au întrebat si pe tatal copilului, pe Zaharia, cum ar vrea sa fie numit baiatul. Zaharia a cerut atunci o tablita si, spre mirarea tuturor, a scris pe ea: „Numele sau este Ioan”. Din acel moment lui Zaharia i-a revenit graiul si, putând din nou sa vorbeasca, L-a binecuvântat pe Dumnezeu. Vorbind despre Ioan, Zaharia a zis: „Tu, pruncule, prooroc al Celui-Preaînalt te vei chema, pentru ca vei merge înaintea fetei Domnului ca sa-I pregatesti caile”.

  Iosif era îngrijorat aflând ca Maria astepta deja un copil: Fiind om drept si nevoind s-o vadeasca, intentiona s-o lase în ascuns. Dar un înger al lui Dumnezeu i s-a aratat în vis si i-a spus: „Iosif, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, caci ea a zamislit de la Duhul Sfânt. Dumnezeu a ales-o, pentru a fi mama lui Mesia. Copilului îi vei pune numele Iisus, pentru ca El va izbavi pe poporul Sau de pacate!” Când s-a trezit, Iosif se simtea ca si când o mare greutate i s-ar fi luat de pe inima si a hotarât sa aiba grija de Fecioara Maria si de Fiul ei. Vestea buna pe care o astepta Israel era acum adusa la cunostinta lui Iosif.

   La putin timp dupa acestea, împaratul roman Augustus a poruncit ca fiecare om din Imperiul Roman sa se înregistreze cu numele în orasul din care provenea familia sa. Iosif descindea din familia regelui David, asa ca el trebuia sa plece pentru acest recensamânt la Betleem, acolo unde se nascuse David. A luat-o si pe Maria cu el în aceasta dificila calatorie. Când, în cele din urma au ajuns la Betleeem, Maria era foarte obosita.

   Iosif si Maria nu au mai gasit însa nici un loc de înnoptat în Betleem. Hanul era deja plin de calatori. Singurul loc pe care l-au mai gasit a fost un staul. În acea noapte, în acel loc sarac, Maria L-a nascut pe Fiul ei. L-a înfasat si L-a culcat într-o iesle ca sa doarma.

   Pe dealurile din jurul Betleemului câtiva pastori vegheau, pazindu-si turmele. Un înger al Domnului a venit atunci la ei si o lumina stralucitoare i-a înconjurat. Pastorii s-au înfricosat, dar îngerul le-a zis: „Nu va temeti! Va aduc vestea cea buna si bucurie mare pentru voi si pentru tot poporul: Mântuitorul, Care este Hristos Domnul, S-a nascut astazi în Betleem, cetatea lui David! Mergeti si veti gasi Pruncul înfasat, dormind într-o iesle”. Atunci pastorii au vazut o mare multime de îngeri, slavind pe Dumnezeu si zicând: „Slava lui Dumnezeu în ceruri si pe pamânt pace, între oameni bunavoire!” Dupa ce îngerii au plecat de la ei, pastorii au zis: „Trebuie sa mergem la Betleem, sa vedem cele ce s-au întâmplat!” Au lasat oile în siguranta, apoi s-au grabit spre Betleem. Acolo i-au gasit pe Maria si pe Iosif alaturi de Pruncul culcat în iesle. Atunci au stiut ca era adevarat ceea ce îngerii le spusesera. Au povestit Mariei si lui Iosif ceea ce se întâmplase, apoi s-au întors la turmele lor. Pe drum au vestit tuturor celor întâlniti cele spuse lor de înger despre acel Prunc si i-au multumit lui Dumnezeu pentru tot ceea ce vazusera.

   În acest timp se apropiau de Ierusalim trei barbati ce urmasera calea pâna acolo calauziti de o stea aparuta de curând pe cer. Veneau dinspre Rasarit, din partile Persiei si erau oameni învatati ce studiau stelele. Sosind la Ierusalim au întrebat: „Unde putem sa-L gasim pe Regele iudeilor, Cel Care S-a nascut de curând? Noi am vazut la Rasarit steaua Lui si am venit sa I ne închinam!” Curând tot orasul vorbea despre înteleptii necunoscuti si despre intrebarea lor stranie. Ce putea oare sa însemne aceasta?
   Romanii îl proclamasera rege al evreilor pe Irod. Acesta a fost cel mai alarmat atunci când a auzit stirea, temându-se de un rege rival în tara sa. De aceea, i-a chemat îndata pe mai marii preotilor si învatatorii Legii lui Dumnezeu, întrebându-i: „Unde se spune ca se va naste Mesia si când va veni?” „În Betleem”, au raspuns ei. „Asa au spus proorocii lui Dumnezeu”. Apoi Irod i-a chemat pe magi si a vorbit cu ei, pentru a afla când si unde vazusera ei steaua pentru prima oara. „Mergeti si cautati Copilul în Betleem”, le-a spus el. „Când îl veti gasi, dati-mi de stire, ca sa pot sa ma duc si eu sa ma închin Lui!”
   Urmarind steaua, magii au ajuns la locul unde se afla Pruncul. L-au gasit stând împreuna cu mama Lui. Vazându-L, au îngenunchiat si s-au închinat Lui, apoi i-au oferit daruri: aur, tamâie si smirna. Dumnezeu i-a avertizat apoi pe magi prin vis, sa nu se întoarca în Ierusalim, la Irod, asa ca ei au plecat spre tara lor pe un alt drum.

   Când Copilul Mariei a împlinit opt zile, I S-a dat numele Iisus. Sosise timpul ca Iosif si Maria sa împlineasca cele prevazute de Legea mozaica, adica sa-L consacre pe Noul-Nascut lui Dumnezeu. L-au luat, deci pe Copilas si au plecat la Templul din Ierusalim.
   Acolo se afla un om foarte batrân, pe nume Simeon. Dumnezeu îi promisese acelui om ca, înainte de a muri, Îl va vedea pe Mesia. Simeon era acolo, când Maria si Iosif au ajuns la Templu cu Iisus. El L-a luat pe Copil în brate si a zis: „De acum pot muri linistit, pentru ca L-am vazut cu ochii mai pe Mântuitorul!”
   Ana, proorocita, L-a vazut de asemenea pe Copil si I-a multumit lui Dumnezeu. Ea a spus tuturor oamenilor din cetate ca Mesia, Cel pe Care Îl asteptau, se nascuse.

   Un înger s-a aratat lui Iosif în vis si i-a spus: „Scoala-te, ia Pruncul si pe mama Lui si fugi în Egipt, pentru ca Irod va cauta Pruncul ca sa-L ucida si ramâneti acolo pâna când îti voi spune ca puteti sa va întoarceti!” Iosif a facut asa si dupa moartea lui Irod s-au întors din Egipt la Nazaret.

   În fiecare an, primavara, Iosif si Maria mergeau la Ierusalim la sarbatoarea Pastilor. La vârsta de 12 ani, Iisus a fost luat si El în aceasta calatorie. Când au plecat înapoi spre casa, Iisus a ramas însa în Ierusalim, la Templu. Mama lui si Iosif n-au stiut si credeau ca este undeva în fata cu alti copii. Cautându-L, s-au întors la Ierusalim. Abia dupa trei zile L-au gasit în Templu, unde vorbea cu învatatorii Legii lui Dumnezeu. Toti cei care Îl auzeau se minunau de priceperea si de raspunsurile Lui.
   "De ce ne-ai facut una ca aceasta?", L-a întrebat Maria. "Iata, tatal Tau si cu mine Te-am cautat îngrijorati…!" Iisus i-a raspuns atunci Mariei: „De ce M-ati cautat? Nu stiati ca aici trebuia sa fiu, în cele ale Tatalui Meu?” Maria si Iosif au fost uimiti de raspunsul Lui, neîntelegând ce a vrut sa le spuna. Uitasera, în acele momente, ca Iisus nu era un Copil obisnuit. Apoi s-au întors împreuna la Nazaret.

   Când a crescut, Ioan a ales sa traiasca o viata ascetica si s-a retras în pustiul de pe malul Iordanului. „Mesia, Cel pe Care Îl asteptati, va veni curând!”spunea el celor veniti sa-l asculte. „Pregatiti-va sa-L primiti! Pocaiti-va! Schimbati caile rele în care umblati si Dumnezeu va va ierta pacatele!” Pe cei care doreau sa înceapa o viata noua, Ioan îi boteza în apa Iordanului. Iisus Însusi a venit la Iordan pentru a primi si El botezul lui Ioan. Desi erau rude, nu se întâlnisera niciodata pâna atunci. Când L-a vazut, Ioan a stiut ca Iisus este Mesia, Cel promis de Dumnezeu. „De ce vii Tu la mine?”, L-a întrebat el pe Iisus. Eu sunt cel care are nevoie sa fie botezat de Tine si Tu vii la mine?”
   Iisus a dorit sa fie botezat de catre Ioan pentru a se împlini ceea ce proorocii vestisera demult. Pe când Iisus iesea din apa Iordanului, cerurile s-au desschis si Duhul lui Dumnezeu a venit ca un porumbel peste El. Iar un glas din ceruri a zis: Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care bine am voit!”

   Dupa botez, Iisus a mers în pustiu unde a postit 40 de zile. Când era slabit de foame, diavolul a venit sa-L ispiteasca, încercând sa-L faca pe Iisus neascultator fata de Dumnezeu si sa strice lucrarea Sa începuta prin botez. Stiind ca Iisus era flamând, L-a îndemnat sa prefaca pietrele în pâini: „Nu numai cu pâine va trai omul, ci si cu tot Cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu!” a fost raspunsul. Atunci diavolul L-a dus pe acoperisul Templului din Ierusalim si I-a zis: „Daca Tu esti Fiul lui Dumnezeu, caci îngerii Te vor ridica, sa nu te lovesti!” Iisus însa i-a spus: „Sa nu ispitesti pe Dumnezeu!”
   Apoi diavolul I-a zis: „Îti voi da toata slava si puterea lumii acesteia, daca Te vei închina mie!” Atunci, Iisus i-a raspuns: „Scris este: Lui Dumnezeu sa te închini si numai Lui sa-I slujesti!”

   Când S-a întors în Galileea, Iisus era deja însotit de câtiva barbati pe care i-a chemat si au devenit astfel primii Sai ucenici. Andrei fusese ucenicul lui Ioan Botezatorul, iar acum l urma pe Iisus împreuna cu fratele sau, Petru. Andrei si Petru erau pescari pe lacul Galileii, ca si Iacob si Ioan, fiii lui Zevedeu. Filip provenea din acelasi oras cu ei si L-a urmat pe Iisus, aducându-L la El si pe Natanael. Odata Iisus i-a spus lui Petru sa iasa cu barca mai la adânc si sa arunce mrejele pentru pescuit. „Toata noaptea ne-am trudit, dar nu am prins nimic!” i-a raspuns Petru. „Dar voi face asa cu spui”. Atunci au prins atât de multi pesti, ca mrejele erau gata sa se rupa. „Veniti si ajutati-ne”, au strigat ei catre prietenii lor, Iacob si Ioan, care se aflau într-o alta barca.

   Iisus împreuna cu mama Sa si cu câtiva dintre ucenici au fost invitati la o nunta în localitatea Cana din Galileea. Venind lume multa, vinul s-a terminat înainte ca petrecerea sa se fi încheiat. Atunci, Maria L-a rugat pe Iisus sa îi ajute pe cei ce facusera nunta, sfatuindu-i totodata pe slujitori: „Sa faceti tot ceea ce va va spune El!” Erau acolo sase vase mari pentru apa, ce ramasesera goale. „Umpleti-le cu apa!”, le-a spus Iisus si slujitorii casei au facut asa. Gustând, nasul a zis mirelui: „Toata lumea serveste cel mai bun vin la începutul petrecerii si îl da pe cel mai putin bun la sfârsit. Tu ai pastrat, însa, vinul cel bun pâna acum!”. Aceasta a fost prima dintre minunile lui Iisus si ucenicii Sai au crezut în El.

   Venind în Ierusalim, Iisus a mers la Templu. Vazându-i aici pe cei care vindeau si cumparau, le-a zis: „Casa Mea, casa de rugaciune se va chema pentru toti! Dar voi ati facut din aceasta o pestera de tâlhari.”
   Vazând toate acestea, conducatorii Templului si cei ai poporului au devenit mai furiosi ca oricând si se gândeau cum sa-L prinda si sa-L omoare. Nu aveau însa curajul sa-L aresteze, pentru ca multimea era de partea Lui si nu doreau sa provoace o rascoala.

   Iisus si ucenicii Lui au ajuns o data în Samaria, în micul oras Sihar. Aici, ucenicii au plecat sa cumpere de mâncare, în timp ce Iisus S-a asezat lânga o fântâna sa se odihneasca. Fântâna era adânca si nu avea cu ce sa scoata apa. Nu dupa mult timp a sosit la fântâna o femeie samariteanca. În timpurile acelea evreii evitau orice relatie cu samaritenii. Cu siguranta, ei nu ar fi baut niciodata din aceeasi cana cu samaritenii. De aceea, femeia a fost surprinsa când Iisus i-a cerut sa-I dea sa bea apa.
   "Daca ai sti darul lui Dumnezeu si cine este Cel ce-ti cere acum apa" i-a spus Iisus, „i-ai cere si ti-ar da apa datatoare de viata si niciodata nu ti-ar mai fi sete”. „Doamne, da-mi aceasta apa!” a zis femeia- „Atunci nu va mai trebui sa vin mereu la fântâna”. Dar Iisus nu vorbea despre apa obisnuita, ci despre „apa cea vie”, despre o viata noua, pe care El avea puterea sa o dea lumii. Astfel, când a cerut apoi femeii sa îsi cheme sotul, El i-a aratat ca stie totul despre ea. Aceasta era de fapt puterea Lui de a-i da femeii „apa cea vie”.
   Vazând samariteanca ce putere are Iisus, a fost atât de impresionata, încât si-a lasat vasul cu apa lânga fântâna si s-a grabit sa duca vestea despre El în oras. „Veniti sa vedeti un om, care mi-a spus toate câte am facut! Ar putea fi El Mesia?” Când ucenicii s-au întors, i-au vîzut pe oamenii din cetate grabindu-se spre Iisus. Iisus le-a spus atunci ucenicilor: „Ridicati-va ochii si vedeti ca holdele sunt coapte si gata pentru seceris”: El se referea la oamenii care îl asteptau pe Mesia si care acum erau dornici sa-L cunoasca. Iisus a ramas în acel oras doua zile si multi dintre samariteni au crezut ca El este Cel trimis de Dumnezeu.

  Un ofiter roman, un sutas, conducatorul garnizoanei din Capernaum, era deosebit de blând cu populatia locala si foarte apreciat de evrei. El construise chiar si o sinagoga pe cheltuiala sa. Când unul dintre slujitorii lui, la care tinea foarte mult, s-a întâmplat sa se îmbolnaveasca grav, sutasul a trimis la Iisus câtiva conducatori evrei pentru a-L ruga sa vina si sa-l vindece pe acela. „Romanul acesta este un om bun si iubeste poporul nostru. Te rugam sa-l ajuti!” Iisus a plecat cu ei spre casa aceluia, dar când s-au apropiat, sutasul i-a trimis acest mesaj: „Doamne, nu te osteni sa vii pâna la mine, caci nu sunt vrednic pentru a te primi în casa. E destul sa spui doar un cuvândt si slujitorul meu se va vindeca!” Iisus S-a mirat auzind aceste cuvinte pline de credinta si, întorcându-se catre multimea care venea dupa El, a zis: „Atâta credinta n-am întâlnit la nimeni în Israel!” Când s-au întors cei cu mesajul, cei care venisera la Iisus l-au gasit sanatos pe slujitorul ofiterului roman. Iisus îl vindecase cu Cuvântul Sau!

   În Capernaum era un om paralizat. Auzind ca Iisus a venit în oras, prietenii lui doareau cu ardoare sa-l aduca la El. În casa unde predica nu se putea ajunge însa, din cauza multimilor. Atunci l-au coborât în casa prin acoperis. Vazâd Iisus fapta lor plina de credinta, i-a zis celui bolnav: „Iertate îti sunt pacatele”. Unii dintre învatatorii Legii murmurau: „Cum îndrazneste Acesta sa vorbeasca astfel?Doar Dumnezeu poate ierta pacatele!” Atunci Iisus, stiind ce gândesc în inimile lor, le-a spus: „Ce credeti, este mai usor a zice acestui om bolnav ca îi sunt iertate pacatele sau a-i zice sa se ridice si sa plece? Dar, ca sa stiti ca Fiul Omului are putere pe pamânt sa ierte pacatele”, i-a zis acestuia: „Scoala-te, ia-ti patul si mergi la casa ta!” Si omul acela s-a vindecat îndata, s-a ridicat si a iesit din casa în fata tuturor. Toti au ramas uimiti, au început sa-L slaveasca pe Dumnezeu si ziceau: „Niciodata n-am mai vazut asa ceva!”

   Regele Irod Antipa divortase de sotie pentru a se casatori cu Irodiada, sotia lui Filip, fratele sau. Ioan Botezatorul l-a mustrat pentru acesta fapta. Atunci Irod l-a aruncat în închisoare. Irodiada ar fi dorit chiar sa-l omoare, dar Irod se temea, pentru ca stia ca Ioan era om bun si sfânt. Când regele si-a sarbatorit ziua de nastere, Irodiadei i s-a oferit însa ocazia de a-si împlini acel gând. La petrecere, fiica ei, Salomeea, a dansat pentru oaspetii lui Irod. Regele a fost atât de încântat de ea, încât i-a promis ca-i va da orice, chiar si jumatate din regat. Irodiada i-a spus atunci fiicei sale: „Cere-i capul lui Ioan. Sa-ti fie adus pe o tava!” Auzind cererea ei, Irod s-a întristat. Si-a dat seama ca facuse o promisiune nechibzuita, însa nu voia nici sa-si calce cuvântul dat. Din ordinul sa a fost, deci, trimis un soldat, care a taiat capul lui Ioan. Trupul sau a fost luat si îngropat apoi de ucenicii sai.

   "Nu va îngrijorati cu privire la mâncare sau îmbracaminte! Sufletul este mai mult decât hrana si trupul mai mult decât îmbracamintea. Priviti la pasarile care zboara pe întinsul cerului: Dumnezeu le poarta de grija. Oare nu sunteti voi cu mult mai presus decât ele? Voua va poarta de grija mult mai mult decât lor! Priviti în jurul vostru: Vedeti crinii câmpului? Nici chiar împaratul Solomon, în toata splendoarea lui, nu s-a îmbracat atât de frumos ca ei! Asa ca nu va petreceti viata gândidndu-va lsa ce veti mânca, sau ce veti bea, sau cu ce va veti îmbraca! Cautati Împaratia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate celelalte se vor adauga voua!"

   Era o zi senina si apele lacului Ghenizaret erau linistite, când Iisus si ucenicii Sai s-au urcat în corabie, pentru a trece de cealalta parte a lacului. Pe când ucenicii vâsleau, Iisus a adormit. Curând însa, un vânt puternic a început sa sufle si apa lacului s-a tulburat. Corabia era clatinata cu putere, iar ucenicii se luptau cu valuri din ce în ce mai mari, încercând sa vâsleasca spre tarm. Simtindu-se în primejdie, au venit la Iisus si L-au trezit, cerând ajutor.
   Iisus S-a ridicat, a certat vântul si valurile înfuriate, iar acestea s-au potolit îndata. Linistea s-a asezat din nou asupra lacului. Apoi le-a spus ucenicilor: „Unde va este credinta?” Plini de spaima si de mirare, ei nu I-au raspuns. S-au întrebat însa între ei: „Cine este oare Acesta, de poate porunci chiar vântului si valurilor si este ascultat?”

   Iair, unul dintre conducatorii sinagogii din Capernaum, a venit într-o zi la Iisus sa-I ceara ajutorul. „Fiica mea este foarte bolnava, este pe moarte. Te rog, vino sa ne ajuti!” Iisus a pornit spre casa lui Iair si o multime de oameni a mers dupa El. În timp ce mergeau, cineva l-a anuntat pe Iair ca fiica sa murise. Auzind, Iisus i-a spus însa lui Iair: „Nu te teme! Crede numai si fiica ta va fi salvata!” Când au ajuns acasa toti erau întristati si plângeau pentru ca, într-adevar, fetita murise. „Nu plângeti” a spus Iisus, „fata n-a murit, ci doarme!” Apoi a mers în camera fetitei, a luat-o de mâna si i-a spus: „Copila scoala-te!” Si sufletul ei s-a întors, iar ea a înviat îndata. Dupa aceea, Iisus le-a spus parintilor ei sa-i dea ceva de mâncare, iar acestia, revenindu-si din uimire, au facut ceea ce le spusese Iisus.

   Iisus a spus odata aceasta pilda: „Doi oameni au vrut sa-si construiasca fiecare o casa. Cel mai întelept dintre ei si-a construit casa pe piatra, sapând adânc… A cazut ploaia, au venit suvoaiele si a suflat vântul, dar casa lui a ramas neclintita, având o temelie solida. Daca ascultati si împliniti ceea ce va spun Eu, va veti asemana cu acest om întelept.
   Celalalt om, nechibzuit fiind, si-a zidit casa pe nisip. Dar a cazut ploaia, au venit apele, a suflat vântul si casa acea s-a prabusit. Cine aude cuvintele Mele si nu le împliniste este asemenea acestui om nechibzuit.

   Odata, câteva familii si-au adus copiii la Iisus, rugându-L sa-i binecuvânteze. Ucenicii Sai au încercat sa-i opreasca, pentru ca oricum, era prea multa lume în jurul Lui. El însa le-a zis: „Lasati copiii sa vina la Mine si nu-i opriti, caci a unora ca acestia este Împaratia lui Dumnezeu!” Iar El se gândea la nevinovatia lor. Apoi i-a primit cu dragoste pe copii si i-a binecuvântat, punându-si mâinile peste ei.

   La aceasta întrebare pusa de ucenici, Iisus, chemând la El un copil din multime, a raspuns: „De nu veti fi (nevinovati) precum copiii, nu veti putea intra în Imparatia Cerurilor! Deci, cine se va smeri si va fi ca si acest copil, acela este cel mai mare în Împaratia Cerurilor!”

   Într-o zi de sâmbata, ziua de odihna la evrei, Iisus a intrat într-o sinagoga. Acolo se afla si un om a carui mâna dreapta era uscata. Conducatorii evreilor Îl pândeau pe Iisus sa vada daca va vindeca în acea zi de odihna, ca sa-I gaseasca o vina. El le stia gândurile si i-a zis omului aceluia bolnav: „Ridica-te si stai în mijloc!” Acela a facut întocmai. Apoi Iisus i-a întrebat pe cei de fata: „În zi de sâmbata se cuvine sa faci bine, sau sa faci rau?” si privindu-i pe toti, i-a zis celui bolnav: „Întinde-ti mâna!” Acela a facut asa si, chiar atunci, mâna i s-a vindecat.

   „Cine este aproapele meu?”, L-a întrebat cineva pe Iisus. El a raspuns prin aceasta pilda:
   „Un om calatorea pe drumul ce coboara de la Ierusalim la Ierihon. Într-un loc mai izolat a fost atacat de tâlhari. Acestia l-au jefuit si l-au batut, lasându-l aproape mort. Dupa putin timp a trecut pe acolo un preot, l-a vazut pe omul ranit, dar nu a facut nimic pentru a-l ajuta. Mai târziu a ajuns acolo un levit, dar a trecut si el nepasator pe lânga cel ranit. Un samaritean, care venea si el pe acel drum, s-a oprit însa, când l-a vazut pe omul acela cazut, si cu mila s-a aplecat asupra lui, i-a spalat ranile, turnând pe ele untdelemn si vin, l-a pansat, l-a pus pe propriul sau asin si l-a dus pâna la cel mai apropiat han, îngrijindu-l pâna dimineata. Înainte de a pleca, samariteanul i-a dat gazdei bani, lasându-l pe ranit în grija ei si spunându-i ca, ce va mai cheltui cu el îi va da înapoi când se va întoarce. „
   „Care dintre acestia trei a fost aproapele celui cazut între tâlhari?”, a întrebat Iisus.
   „Cel care a fost bun cu el si l-a ajutat”, a venit raspunsul. Atunci Iisus a spus: „Mergi si fa si tu asemenea!”

   „Daca cineva dintre voi are o suta de oi”, a spus odata Iisus, „si una dintre ele se îndeparteaza de turma si se pierde, ce face pastorul? El le lasa pe celelalte nouazeci si noua si porneste s-o caute pe cea care s-a pierdut. O cauta pâna o gaseste si gasind-o o pune pe umerii sai, bucurându-se. Apoi, întorcându-se acasa, îsi cheama prietenii spunându-le: „Bucurati-va împreuna cu mine, pentru ca am gasit oaia cea pierduta!”
   „Asa este si în ceruri”, a continuat Iisus, „va fi mai mare bucurie pentru un pacatos care se pocaieste, decât pentru nouazeci si noua de drepti, care nu au nevoie de pocainta”.

   „Gînditi-va”, a zis Iisus, „care femeie având zece drahme” (multe dintre femeile care îl ascultau purtau câte o basma de care atârnau zece monede, primite ca dar traditional de nunta, monede cu valoare mai ales simbolica, de amintire a începutului vietii de sotie), „daca nu pierde una, nu aprinde imediat faclia, nu matura casa si nu cauta cu grija pâna o gaseste? Si când a gasit-o îsi cheama prietenele si vecinele spunându-le: Bucurati-va cu mine ca am gasit drahma pe care o pierdusem! Tot astfel se bucura si îngerii lui Dumnezeu pentru un pacatos care se pocaieste”.

   Iisus a spus si o pilda despre ceea ce înseamna sa fii pierdut si despre pocainta.
   „Un om avea doi fii. Cel mai tânar i-a cerut tatalui sa-si împarta averea si sa primeasca din ea partea ce i se cuvenea. Dupa ce a primit-o, si-a parasit casa parinteasca si s-a dus sa petreaca într-o tara îndepartata unde si-a risipit întreaga avere. Când nu a mai avut ce cheltui, s-a întâmplat ca în acea tara sa se faca o mare foamete; atunci a cerut ajutorul unuia dintre locuitorii acelei tari si acela l-a pus sa-i pazeasca porcii. Dupa câtva timp ajunsese atât de flamând, încât ar fi mâncat si el din roscovele pe care le mâncau porcii, dar nu i se îngaduia! Dându-si seama de mizeria în care ajunsese, si-a adus aminte de tatal sau si de faptul ca pâna si slujitorii tatalui duceau o viata îndestulata, în timp ce el era gata sa piara de foame. În aceste conditii, s-a hotarât sa se întoarca acasa si sa-si ceara iertare tatalui, sperând ca va fi primit înapoi, chiar si ca simplu slujitor. Luând aceasta hotarâre, tânarul a pornit înapoi spre casa. Pe când era el înca departe, tatal l-a vazut, a alergat bucuros în întâmpinarea lui si l-a îmbratisat, sarutându-l. Cu ochii scaldati de lacrimi, fiul sau i-a zis: „Tata, am gresit mult fata de tine; nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau”. Tatal, însa, l-a primit cu toata inima, exact ca pe fiul sau de odinioara”.

   O multime mare de oameni L-a urmat pe Iisus într-o zi departe de satele prin care trecusera. Ascultându-L atent, oamenii nici nu au observat ca se facuse atât de târziu. Vremea mesei trecuse. Vazând multimea, Iisus i-a întrebat pe ucenici: „De unde vom cumpara pâine ca sa manânce acesti oameni? El însa stia ce avea sa faca pentru ei. Ucenicii i-au spus ca ar fi mai bine sa trimita multimea înapoi, în satele din care venise, pentru a-si putea cumpara de mâncare. Iisus le-a raspuns: „Nu trebuie sa se duca, dati-le voi sa manânce!” Andrei, fratele lui Petru a zis: „Este aici un baiat, care are cinci pâini si doi pesti. Dar asta este însa prea putin!” Iisus a spus: „Aduceti-Mi-le aici!” Apoi a poruncit multimii sa se aseze pe iarba. A luat pâinile si pestii si le-a binecuvântat, apoi a frânt pâinile si le-a dat ucenicilor, care le-au dat mai departe multimii. Erau prezenti acolo mai mult de cinci mii de oameni si toti au putut mânca pe saturate. La sfârsit, adunându-se farâmiturile ramase, s-au umplut douasprezece cosuri.

   Într-o seara Iisus S-a retras într-un loc linistit sa Se roage, în timp ce ucenicii erau în corabie pe mare, luptându-se cu valurile. Spre dimineata, Iisus a venit la ei umblând pe mare, pasind pe valuri ca pe uscat. Ucenicii s-au înspaimântat vazând aceasta, crezând ca este o naluca. El însa le-a strigat: „Eu sunt! Nu va temeti!” auzind, Petru i-a zis: „Doamne, daca esti Tu, porunceste sa vin la Tine pe apa!” Iisus i-a zis: „Vino!” Iar Petru, coborând din corabie, a mers pe apa si a venit spre Iisus. Vazând însa valurile uriase s-a înfricosat si, începând sa se scufunde, a strigat: „Doamne, scapa-ma!” Iar Iisus, întinzându-si mâna, l-a apucat si i-a zis: „Putin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” Apoi suindu-se ei în corabie, furtuna s-a potolit.

   Iisus a strabatut împreuna cu ucenicii Sai toata Galileea, învatându-i pe oameni, propovaduind Împaratia lui Dumnezeu si vindecând pe multi bolnavi de orice boala ar fi suferit. Vestea despre El si despre puterea Lui dumnezeiasca s-a raspândit pretutindeni si oamenii îi aduceau în fata Lui pe cei bolnavi de multe feluri de boli: pe demonizati, pe lunatici, pe cei paralizati, pe orbi si pe schiopi, iar El îi vindeca.

   Dupa minunea înmultirii pâinilor si a pestilor, o multime si mai mare de oameni Îl cauta pe Iisus. „Ma cautati fiindca ati mâncat din pâinile acelea si v-ati saturat!”, le-a spus El. „Nu va osteniti pentru o astfel de mâncare, ci pentru hrana sufleteasca, aceea care ramâne în veci! Dumnezeu, Tatal Meu, va va da din cer pâinea cea adevarata, care da viata acestei lumi”, a adaugat El. Auzind aceste cuvinte, cei din multime au strigat catre El: „Doamne, daruieste-ne pâinea aceasta!” Atunci Iisus le-a zis: „Eu sunt Pâinea Vietii! Cel ce vine la Mine nu va flamânzi si cel ce crede în Mine niciodata nu va înseta”.

   Iisus a luat într-o zi cu El doar pe Petru, Iacov si Ioan, apoi a urcat pe un munte înalt sa se roage. Pe când erau acolo si Iisus se ruga, fata Sa a stralucit ca soarele, iar vesmintele I s-au facut albe ca lumina. În acelasi timp, alaturi de El, s-au aratat doi barbati care vorbeau cu El. Erau Moise si Ilie. Ei au vorbit cu Iisus despre apropiatul Sau sfârsit pe cruce, pe care avea sa-l împlineasca la Ierusalim. În timp ce vedeau toate acestea, cei trei ucenici au fost învaluiti de un nor si s-au înspaimântat. Un glas s-a auzit atunci spunând: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, de El sa ascultati!”

   Într-o zi, Iisus a vazut un om cersind la marginea drumului. Acesta se nascuse orb. Vazându-l, ucenicii L-au întrebat pe Iisus: „De ce s-a nascut omul acesta orb? Din cauza pacatelor lui, sau ale parintilor sai?” Iisus le-a raspuns: „Nici el n-a pacatuit, nici parintii lui. S-a nascut orb pentru ca întru el sa se arate maretia, puterea si faptele lui Dumnezeu, pe care trebuie sa le fac. Atât cât sunt în lume, Eu sunt Lumina lumii”. Zicând acestea, a scuipat jos si a facut tina din praful umezit, apoi a uns cu ea ochii orbului; i-a spus apoi sa mearga si sa se spele la o scaldatoare din apropiere, numita Siloam. Omul a facut precum i se spusese si… s-a întors vazând! Întâlnindu-l putin mai târziu, Iisus l-a întrebat: „Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?” „Cine este El Doamne, ca sa cred în El?”, a întrebat cel vindecat. „L-ai cunoscut deja, L-ai si vazut! Este Cel ce vorbeste acum cu tine!” i-a spus Iisus. Auzind, omul a cazut în genunchi în fata lui Iisus si I-a spus: „Cred, Doamne!”

   Mai marele vamesilor di Ierihon se numea Zaheu si era foarte bogat. El era un om mic de statura. Când Iisus a intrat în Ierihon, Zaheu se afla în multime si dorea mult sa Îl vada pe Iisus. În fata lui se aflau însa mult prea multi oameni ca Zaheu sa poata ajunge la Iisus. Atunci a avut o idee: A alergat înaintea multimii si s-a catarat într-un copac. De aici putea vedea foarte bine. Când Iisus S-a apropiat si a trecut chiar pe sub copacul în care se afla Zaheu, si-a ridicat privirea spre el si i-a spus: „Zaheu, coboara, vreau sa ramân azi în casa ta!”. Zaheu a fost surprins, dar s-a bucurat foarte mult. Era foarte fericit sa-l primeasca pe Iisus în casa sa. Începând din acel moment, Zaheu a devenit alt om. El I-a si spus lui Iisus: „Doamne, jumatate din averea mea o voi da saracilor, iar daca am nedreptatit pe cineva cu ceva, îi voi da înapoi de patru ori mai mult”.

   Când Iisus venea la Ierusalim se oprea deseori în Betania, acolo unde locuia Lazar împreuna cu surorile lui, Marta si Maria. Marta îsi dadea multa silinta în treburile casei, slujindu-L ca o gazda buna pe Iisus. Maria avea o fire deosebita, era mai linistita si, atunci când Iisus venea în casa lor îi placea sa stea întotdeauna sa-L asculte vorbind. Acest fapt o necajea uneori pe Marta, care I-a si spus odata lui Iisus: Doamne, nu crezi ca sora mea ar trebui sa ma ajute putin în ceea ce am de facut? Spune-i, te rog!” Iisus i-a raspuns: „Marta, îti faci prea multe griji si te zbati pentru multe. Maria are dreptate sa stea sa ma asculte, atunci când are ocazia sa o faca. Ea si-a ales partea ce buna si importanta a lucrurilor. Aceasta nu-i va fi luata niciodata”.

   Într-o zi, Marta si Maria I-au trimis lui Iisus acest mesaj: Lazar, fratele nostru, este foarte bolnav”. Auzind vestea, Iisus a zis: „Aceasta boala nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu”. Dupa doua zile, Iisus le-a spus ucenicilor: „Sa mergem la casa lui Lazar! Prietenul nostru a adormit (murit); ma duc sa-l trezesc (înviez)!”. Când Iisus a ajuns la casa lui Lazar, acesta se afla în mormânt de patru zile. Marta a iesit în întâmpinarea lui Iisus si I-a spus: „Daca ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit”. Iisus i-a raspuns: „Fratele tau va învia”. Marta a continuat: „stiu ca va învia, în ziua Învierii!” atunci Iisus: „Eu sunt învierea si viata. Cine crede în Mine, chiar daca va muri, va fi viu!””Crezi tu aceasta?” A întrebat-o El. „Da Doamne, cred ca Tu esti Mesia/Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce a venit în lume!” Maria a venit si ea plângând spre Iisus si I-a spus: „Daca ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit. Când Iisus a vazut lacrimile ei, ca si pe ale celorlalti ce venisera acolo, a suspinat si El si a lacrimat. Apoi a mers la mormânt, care era o pestera cu o piatra asezata pe ea. „Dati la o parte piatra de la intrare!” a poruncit Iisus. Marta a zis atunci: „Doamne, Lazar se afla înauntru de patru zile si, de acum, trupul lui miroase!” Iisus i-a zis: „Nu ti-am spus ca daca vei crede vei vedea slava lui Dumnezeu?” Au ridicat deci piatra, iar Iisus s-a rugat. Apoi a strigat: „Lazare, vino afara!” Si Lazar a iesit, înfasurat în fâsiile de pânza cu care se înveleau corpurile mortilor de atunci. Atunci Iisus a poruncit: „Dezlegati-l si lasati-l sa mearga!” Vazând aceasta mare minune, oamenii care erau de fata au crezut ca Iisus fusese trimis la ei de catre Dumnezeu.

   Iisus se afla în drum spre Ierusalim. Pe când intra împreuna cu ucenicii Sai într-un sat, au întâlnit zece oameni care sufereau de o boala cumplita, numita lepra. Fusesera nevoiti sa-si paraseasca familiile si sa traiasca departe de oameni. Când Iisus a trecut pe acolo, ei au strigat catre El: „Ai mila de noi!” Vazându-i, Iisus le-a zis: „Mergeti si aratati-va preotilor!” (Le-a spus asta pentru ca, pe vremea aceea, oricine s-ar fi vindecat de o asemenea boala contagioasa trebuia mai întâi sa treaca pe la preotii ca trebuiau sa confirme vindecarea). În timp ce mergeau, cei zece leprosi s-au curatit de ranile lor si s-au vindecat complet. Unul dintre ei, un samaritean, s-a întors imediat pentru a-i multumi lui Iisus. Ceilalti noua, însa, s-au grabit sa ajunga la casele lor. Vazându-l pe cel întors din drum, Iisus a întrebat: „Oare nu zece s-au vindecat? Unde sunt ceilalti noua? Nu s-a gasit ca sa se întoarca pentru a-i multumi lui Dumnezeu decît acesta, care este de alt neam?” Apoi i-a spus celui care Îi multumea în genunchi: „Scoala-te si du-te, credinta ta te-a mântuit”.

   Pentru ca se apropia Sarbatoarea Pastilor, Iisus a pornit împreuna cu ucenicii Sai spre Ierusalim. Când s-au apropiat de oras, El le-a spus la doi dintre ucenici: „Mergeti înainte, în satul din fata voastra, unde veti gasi un mânz legat, pe care nimeni nu l-a încalecat vreodata. Dezlegati-l si aduceti-Mi-l! Daca va va întreba cineva de ce faceti aceasta, spuneti-i ca Domnul are nevoie de el”. Lucrurile s-au petrecut întocmai si cei doi ucenici au adus mânzul la Iisus. Apoi si-au pus hainele pe spatele mânzului si Iisus l-a încalecat, pornind spre Ierusalim. În oras erau oameni foarte multi, care îndata ce au auzit ca vine Iisus, I-au iesit în întâmpinare. Unii dintre ei si-au asternut hainele, altii ramuri verzi, pe calea pe care trecea El. Cei care mergeau înaintea Lui strigau: ”Osana ! Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului!v Iata vine Împaratul trimis noua de Dumnezeu!” Astfel a intrat Iisus în cetatea Ierusalimului: ca un Împarat al pacii!

   Într-o zi, Iisus i-a întrebat pe cei doisprezece ucenici ai Sai: „Ce spun oamenii, cine cred ei ca sunt?” Ei i-au raspuns: „Unii spun ca Tu esti Ioan Botezatorul întors înapoi la viata; altii spun ca esti Ilie; iar altii cred ca a înviat unul dintre proorocii din vechime”. Atunci El a întrebat: „Dar voi, voi ce spuneti? Cine credeti voi ca sunt Eu?” Petru a raspuns pentru ei toti: „ Tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui Viu!” Iisus le-a spus sa nu vorbeasca înca despre aceasta nimanui, „pentru ca Mesia/Hristos trebuie mai întâi sa patimeasca multe”. Conducatorii poporului Ma vor defaima si nu vor crede ca sunt Mesia. Cel trimis de Dumnezeu, Ma vor omorî, dar dupa trei zile voi învia”. Apoi Iisus le-a spus uceenicilor ca si ei trebuie sa se astepte la suferinta, adaugând: „Daca voieste cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie!”

   În dimineata zilei de joi, înaintea Pastilor, Iisus se afla cu ucenicii Sai în Ierusalim, iar ei l-au întrebat: „Unde voiesti sa-Ti pregatim Pastile?” El i-a trimis atunci pe Petru si pe Ioan spunându-le: „Mergeti în cetate! Acolo va va întâmpina un om ducând un ulcior cu apa. Urmati-l pâna la casa în care va intra. Stapânul casei va va arata un foisor mare, gata asternut; acolo sa pregatiti!” În seara aceea, înainte de Cina, Iisus S-a încins cu un stergar si a început sa spele picioarele ucenicilor Sai si sa le stearga cu stergarul cu care era încins. Acestia erau foarte mirati pentru ca era vorba de un serviciu pe care îl faceau doar servitorii. Petru chiar a zis: „Doamne, Tu sa-mi speli mie picioarele?” Iisus însa le-a explicat: „Daca Eu, Domnul si Învatatorul, v-am spalat voua picioarele, si voi sunteti datori sa slujiti unii altora, asa cum v-am slujit eu pe voi”.

   Stând la masã cu ei, Iisus le-a spus: „Unul dintre voi Mã va vinde!”Ucenicii s-au uitat uimiti unii la altii, neîntelegând despre cine vorbeste. Atunci Ioan, care era foarte aproape de El, L-a întrebat: „Doamne, cine este acela?” Iisus i-a rãspuns: „Cel care va înmuia bucata de pâine cu Mine în blid”, apoi i-a zis lui Iuda: „ceea ce vrei sã faci, fã mai repede”. Iar acesta, dupã ce a luat îmbucãtura de pâine, a plecat îndatã de la Cinã si s-a pierdut în întuneric. Iisus le-a vorbit apoi ucenicilor despre apropiata Lui moarte. Luând pâine si binecuvântând, a frânt si le-a dat ucenicilor zicând: „Luati, mâncati, acesta este Trupul Meu!”. Apoi, luând paharul, a multumit lui Dumnezeu si dându-le ucenicilor, a zis: „Beti dintru acesta toti, acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru voi si pentru multi se varsã, spre iertarea pãcatelor!”. Iisus S-a rugat apoi pentru ucenici si le-a dat lor noua poruncã a iubirii: „Sã vã iubiti unul pe altul, asa cum v-am iubit Eu!”

   La sfârsitul Cinei, au pãrãsit casa si au mers într-o grãdinã de mãslini numitã Ghetsimani. Iisus le-a spus: „În aceastã noapte toti Mã veti pãrãsi!” Atunci Petru i-a spus: „Doamne, chiar de ar trebui sã mor împreunã cu Tine, eu nu Te voi pãrãsi niciodatã!” Dar Iisus i-a zis: „Petru, în aceastã noapte, înainte de a cânta cocosul, de trei ori te vei lepãda de Mine, spunând cã nici nu Mã cunosti”. Când au ajuns în grãdina Ghetsimani, Iisus le-a spus ucenicilor sã Îl astepte într-un loc, apoi a luat cu Sine pe Petru, Iacov si pe Ioan si a mers undeva mai departe ca sã se roage. Celor trei ucenici le-a spus: „Întristat de moarte este sufletul Meu. Privegheati împreunã cu Mine!” Apoi s-a depãrtat putin de la ei, a îngenuncheat si a început sã se roage: „Tatã, de este cu putintã, treacã de la Mine paharul acesta! Dar nu dupã cum voiesc Eu, ci dupã cum voiesti Tu!”
   De trei ori S-a rugat Iisus cu aceste cuvinte si, de fiecare datã când S-a întors spre cei trei ucenici, i-a gãsit doborâti de somn. A treia oarã când S-a întors, i-a trezit din somn si în acel moment s-au auzit niste voci; un grup de oameni cu torte în mâine se apropia de ei prin întuneric!

   Pe drum, Iuda le spusese soldatilor: „Cel pe care îl voi sãruta este Cel pe care vreti sã-L prindeti”. Ajungând în grãdinã, Iuda s-a apropiat deci de Iisus si L-a sãrutat. Atunci Iisus i-a zis: „Prietene, pentru ce ai venit? Cu o sãrutare vinzi tu pe Fiul Omului?” Apoi soldatii s-au apropiat si L-au prins. Iisus n-a încercat sã scape de soldati, sau sã le opunã rezistentã. Petru însã si-a scos sabia si a lovit pe unul dintre soldati, pe slujitorul Marelui Preot, dar Iisus i-a spus: „Întoarce sabia la locul ei, cãci toti cei ce scot sabia, de sabie vor pieri!” Dupã aceea, Iisus S-a întors spre cei ce veniserã sã-L prindã si le-a zis: „Ca sã Mã prindeti, ati iesit ca la un tâlhar, cu sãbii si cu ciomege! În fiecare zi am fost la Templu, dar acolo n-ati îndrãznit sã puneti mâna pe Mine”.
   În timp ce soldatii Îl legau, ucenicii L-au lãsat si au fugit.

   Iisus a fost dus la Marele Preot, Caiafa. Petru urmase de la distantã grupul de soldati ce Îl arestaserã pe Iisus. Ajungând la curtea arhiereului Caiafa, a intrat si el si s-a asezat alãturi de slujitorii de acolo, asteptând sã vadã ce se va mai întâmpla. O slujnicã s-a apropiat de el si i-a zis: „Si tu erai cu Iisus Nazarineanul!” Dar Petru a zis: „Nu stiu despre ce vorbesti” Apropiindu-se de poartã, Petru a fost zãrit de o altã slujnicã si ea le-a spus celor de acolo: „Iatã, si acesta era printre cei care-L urmau pe Iisus!” Dar Petru a spus: „Ce spui? Nici nu-L cunosc pe Omul Acela!” Peste putin timp, apropiindu-se de el altcineva, i-a zis: „Într-adevãr si tu faci parte dintre ucenicii lui Iisus. Chiar si felul tãu de a vorbi, ca în Galileea, te trãdeazã!” Atunci Petru a început sã se jure cã nu este el si a spus: „Credeti-mã, nu-L cunosc pe Cel despre care vorbiti!” În acel moment au început cocosii sã cânte.
   Atunci si-a adus aminte Petru de cuvintele lui Iisus si, plecând de acolo, a plâns cu amar.

   În casa Marelui Preot, Iisus a fost ocãrât si bãtut. Dimineata s-a întrunit sinedriul, un consiliu-tribunal format din conducãtori ai poporului evreu si prezidat de Marele Preot. La toate acuzatiile aduse Lui, Iisus nu a rãspuns si nu S-a apãrat. În cele din urmã, Marele Preot L-a întrebat: „Spune-ne, esti Tu Mesia, Cel promis de Dumnezeu, Cel despre Care au vorbit profetii?” Iisus i-a rãspuns: „Dacã vã voi spune, nici nu veti crede si nici nu Mã veti elibera! De acum însã veti vedea cerurile deschise si pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu!” Caiafa i-a zis: „Vrei sã zici cã Tu esti Fiul lui Dumnezeu?” Iar El le-a rãspuns: „Voi ziceti cã sunt!” Marele Preot a spus: „Ati auzit?! Nu mai avem nevoie de altã mãrturie împotriva Lui. Se face vinovat de blasfemie!” Pentru aceastã vinã – cea mai gravã în ochii evreilor – Iisus a fost condamnat la moarte. Era însã necesarã si aprobarea autoritãtii romane. De aceea, Iisus a fost condus la Pilat din Pont, guvernatorul Ierusalimului, fiind acuzat de înaltã trãdare si revoltã contra romanilor.

   Pilat L-a cercetat pe Iisus, dar n-a gãsit nici un motiv pentru a-L condamna la moarte si a vrut sã-L elibereze. Cu ocazia sãrbãtorii Pastilor, guvernatorul avea obiceiul sã elibereze un întemnitat. La întrebarea dacã-l vor pe Baraba, un tâlhar notoriu, sau pe Iisus, multimea adunatã a cerut pe Baraba: „Dar ce sã fac cu Iisus, despre care se spune cã este Mesia?”, a întrebat Pilat. „Rãstigneste-L! Sã fie rãstignit!” i s-a rãspuns. Pilat si-a spãlat simbolic mâinile în fata multimii si a zis: „Voi vreti asta! Eu nu sunt rãspunzãtor de moartea Acestui drept!” Iisus a fost predat apoi soldatilor spre executie. Acestia L-au biciuit crunt si L-au batjocorit, dezbrãcându-L si punându-I pe umeri o mantie purpurie, pe frunte o cununã de spini, iar în mâna dreaptã o trestie; apoi, îngenunchind în fata Lui, I-au zis: „Bucurã-Te, rege al iudeilor!” Iisus a fost dus apoi pe strãzile Ierusalimului spre locul numit Golgota, unde trebuia sã fie rãstignit.

   Pe dealul Golgotei, în afara zidurilor cetãtii Ierusalimului, soldatii romani L-au rãstignit pe Iisus, bãtându-i cuie în mâini si în picioare. Cãldura soarelui era dogoritoare si Iisus se afla pe cruce în mare suferintã. Cãpeteniile evreilor ce veniserã acolo Îl batjocoreau în continuare, spunându-I: „Dacã esti Fiul lui Dumnezeu, salveazã-Te acum si coboarã de pe cruce!” Împreunã cu Iisus fuseserã rãstigniti si doi tâlhari, unul în stânga Lui, celãlalt în dreapta. Cel dintâi I-a spus: „Nu esti Tu Mesia? Mântuieste-Te acum pe Tine Însuti si pe noi!” Dar cel din dreapta l-a certat spunându-i:: „Noi suferim acum pe drept si ne meritãm pedeapsa, dar Acesta nu a fãcut nimic rãu”. Apoi întorcând capul spre Iisus a zis: „Doamne, pomeneste-mã când vei veni întru Împãrãtia Ta!” Iisus i-a rãspuns: „Chiar astãzi vei fi cu Mine în rai!” Mama lui Iisus si unul dintre ucenici, Ioan, erau lângã cruce. Vãzându-i, Iisus i-a zis Mariei: „Femeie, acesta este fiul tãu!” Iar ucenicului i-a zis: „Iatã mama ta!”
   La amiazã, dupã trei ore de rãstignire, soarele s-a întunecat si s-a lãsat un întuneric ciudat si înfricosãtor. În Acele momente, Iisus a strigat cu glas plin de durere: „Pãrinte, îm mâinile Tale încredintez duhul Meu. Sãvârsitu-s-a!” Si zicând aceasta, si-a dat duhul. În acea clipã catapeteasma Templului s-a rupt de sus pânã jos si pãmântul s-a cutremurat. Vãzând toate aceste semne, cãpetenia soldatilor care pãzeau crucea lui Iisus a zis: „Cu adevãrat Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta!” Putin mai târziu, pentru a fi sigur cã Iisus murise, unul dintre soldati a strãpuns cu sulita coasta lui Iisus. Apoi I-au coborât trupul de pe cruce.

   Iosif din Arimateea, un apropiat al lui Iisus, s-a dus la Pilat si a cerut permisiunea de a lua el trupul lui Iisus, pentru a-L înmormânta. Pilat a fost de acord si Iosif, împreunã cu un alt bãrbat drept, Nicodim, au înfãsurat trupul lui Iisus într-un giulgiu curat de pânzã si L-au pus într-un mormânt nou, sãpat în stâncã, peste care au prãvãlit o piatrã grea. Maria Magdalena si celelalte femei, care Îl urmaserã tot timpul pe Iisus, au fost si ele de fatã. Era vineri seara si Sabatul începea la apusul soarelui. Femeile au plecat sã pregãteascã miruri speciale pentru ungerea trupului lui Iisus, urmând sã se întoarcã la mormântul Sãu imediat dupã ziua de sâmbãtã.

   Era duminicã dimineata, chiar înainte de ivirea zorilor. La un moment dat, pãmântul s-a cutremurat. Un înger al Domnului a coborât din cer ca un fulger si a prãvãlit piatra de pe mormântul lui Iisus. Soldatii care pãzeau locul s-au înspãimântat si au cãzut la pãmânt.
   La putin timp dupã aceea au sosit femeile cu mirul pregãtit pentru îmbãlsãmare. Când au ajuns, au vãzut cã mormântul era deschis si cã trupul lui Iisus lipsea. Atunci îngerul a apãrut în fata lor si le-a spus: „Nu vã temeti! Stiu cã Îl cãutati pe Iisus Cel rãstignit, dar El nu mai este aici, cãci a înviat precum a zis mai înainte. Iatã acesta este locul unde a fost pus! Grãbiti-vã si spuneti ucenicilor Lui!”

   Ucenicilor nu le-a venit sã creadã ceea ce le-au povestit femeile. Petru si Ioan au plecat în grabã spre mormânt, pentru a vedea cu ochii lor dacã este adevãrat. Ioan a ajuns primul, a privit în mormânt dar n-a intrat. Când a sosit si Petru, au intrat împreunã si au gãsit în mormânt doar giulgiul de pânzã în care fusese înfãsurat trupul lui Iisus si mahrama, pânza care-I acoperise capul. Ceea ce spuseserã femeile pãrea sã fie adevãrat!

   În aceeasi zi, spre searã, un bãrbat numit Cleopa si un alt ucenic al lui Iisus mergeau spre Emaus, un sat din apropierea Ierusalimului. Pe drum au fost ajunsi din urmã de Iisus, Care i-a însotit pe cale. Ei însã nu L-au recunoscut si vorbeau între ei despre cele tocmai întâmplate. El i-a întrebat: „Despre ce vorbiti?” Cleopa i-a rãspuns: „Tu singur esti strãin în Ierusalim de nu stii ce s-a întâmplat?” Si Cleopa a început sã-i povesteascã: „Este vorba despre Iisus din Nazaret. Noi toti am crezut cã El este Mesia, Împãratul promis de Dumnezeu, dar vineri a fost condamnat la moarte si rãstignit. Apoi, în dimineata aceasta, câteva femei au povestit cã, ducându-se la mormântul Sãu, nu I-au gãsit trupul si un înger le-a spus cã a înviat!” Dupã ce a ascultat, Strãinul le-a zis: „De ce sunteti atât de nedumeriti? Nu stiti oare, ce au spus profetii, cã trebuie sã se întâmple toate acestea? Nu trebuia oare, ca Hristos sã pãtimeascã, sã învieze si sã intre în slava Sa?” Apoi le-a tâlcuit profetiile despre Mesia. Când au ajuns în Emaus era aproape întuneric si L-au poftit pe Strãin sã rãmânã cu ei. În timp ce stãtea cu ei la masã, Oaspetele a luat pâinea, a binecuvântat-o si frângând-o, le-a dat celor doi. Abia atunci si-au dat seama cã Strãinul era Iisus. Dar îndatã ce l-au recunoscut, El S-a fãcut nevãzut. Plini de bucurie, s-au întors la Ierusalim ca sã spunã si celorlalti ucenici ce li se întâmplase si cã-L vãzuserã pe Domnul.

   Duminicã seara târziu, ucenicii se aflau împreunã într-o casã din Ierusalim. Usile casei erau încuiate. Deodatã, Iisus a intrat, a stat în mijlocul lor si le-a zis: „Pace vouã!” În primele clipe ei s-au spãimântat, crezând cã vãd un duh. Iisus însã i-a linistit si, pentru a-i convinge de realitatea învierii Sale, le-a spus: „Priviti semnele cuielor în mâinile si picioarele Mele. Vedeti cã Eu sunt! Atingeti-Mã! Duhurile nu au carne si oase, asa cum am Eu”. Ucenicilor tot nu le venea sã creadã de uimire si bucurie. De aceea, El i-a întrebat: Aveti aici ceva de mâncare?” Ei I-au dat o bucatã de peste fript si o bucatã de fagure de miere, iar El a mâncat în fata lor. Atunci au crezut si s-au bucurat!

   Toma nu fusese împreunã cu ceilalti ucenici în seara când li s-a arãtat Iisus prima datã dupã Înviere. Povestindu-i-se cele întâmplate, el a zis: „Dacã nu voi vedea semnele cuielor în mâinile si picioarele Sale, dacã nu voi atinge rana din coasta Sa, nu voi crede!”
   O sãptãmânã mai târziu, Toma era în casã împreunã cu ceilalti. Usile erau iar încuiate si Iisus a venit iarãsi în mijlocul lor. Apoi i-a zis lui Toma: „Pune degetul tãu în semnul cuielor si atinge rana din coasta Mea si nu fii necredincios ci credincios!” Iar Toma atingând rãnile lui Iisus a zis: „Domnul meu si Dumnezeul meu”.

   Iisus si ucenicii Sãi se aflau într-o zi pe Muntele Mãslinilor, lângã Ierusalim. Trecuserã aproape sase sãptãmâni de la Înviere. Înainte de a se înãlta la cer, Iisus le-a spus ucenicilor: „Mergeti si învãtati toate neamurile, botezându-le în numele Tatãlui si al Fiului si al Sfântului Duh! Învãtati-i pe oameni sã pãzeascã toate câte v-am poruncit vouã! Si iatã Eu cu voi sunt pânã la sfârsitul veacurilor! Veti primi putere venind Duhul Sfânt peste voi!” Dupã ce a spus acestea, pe când ucenicii Îl priveau, S-a înãltat spre cer si un nor L-a ascuns de ochii lor. Încã Îl priveau cum se înãlta la cer, când doi îngeri în vesminte albe s-au arãtat lângã ei si le-au zis: „ Iisus, Care S-a înãltat acum la cer, va veni din nou pe pãmânt!”

   În ziua Cincizecimii (împlinirea perioadei de cincizeci de zile de la Pasti; sãrbãtoare ebraicã prin care era celebrat legãmântul dintre Dumnezeu si Israel) ucenicii lui Iisus erau din nou împreunã într-o casã din Ierusalim. Deodatã s-a auzit un vuiet, ca suflarea unui vânt puternic si limbi ca de foc s-au arãtat si au stat deasupra fiecãruia dintre ei.
   Duhul Sfânt se pogorâse asupra ucenicilor, asa cum Iisus le promisese. Din momentul acela ei au început sã vorbeascã în limbi pe care nu le cunoscuserã pânã atunci!

   Petru s-a ridicat si a vorbit atunci iudeilor, spunându-le: „L-ati omorât pe Iisus, omorându-L prin mâna romanilor, desi Dumnezeu v-a dat prin El multe semne si minuni! Pe El însã Dumnezeu L-a înviat, iar noi suntem martorii Lui si ai Învierii Sale!”
   Multi au crezut atunci si aproape trei mii de oameni s-au botezat în ziua aceea, devenind crestini.

   Crescând numãrul primilor crestini, slujirea zilnicã a Apostolilor a devenit tot mai grea. Pentru a putea rãmâne liberi ca sã propovãduiascã învãtãtura lui Hristos, ei au ales sapte bãrbati destoinici si credinciosi, care sã-i ajute. Unul dintre acesti bãrbati (diaconi) a fost Stefan. Dusmanii sãi l-au acuzat însã de blasfemie. Chemat în fata sinedriului, Stefan le-a amintit judecãtorilor sãi istoria poporului Israel, dar si greselile acestuia, spunând: „Pe care dintre prooroci nu i-au prigonit strãmosii vostri? Ei i-au omorât pe cei ce au vestit sosirea Celui Drept, a lui Hristos, ai Cãrui ucigasi sunteti chiar voi”. Apoi Stefan a privit în sus si a zis: „Vãd cerurile deschise si pe Iisus stând de-a dreapta lui Dumnezeu!” Aceastã afirmatie era mult prea mult pentru cei din sinedriu. S-au nãpustit asupra lui, l-au luat, l-au scos afarã din cetate si au început sã-l loveascã cu pietre. În timp ce era lovit, Stefan se ruga: „Doamne Iisuse, primeste duhul meu!” Apoi, cãzând în genunchi a strigat: „Doamne, nu le socoti lor pãcatul acesta!” Si zicând acestea a murit. A fost primul martir crestin.

   Un tânãr numit Saul asistase pasiv la uciderea lui Stefan. Se nãscuse în localitatea Tars si studiase cu cei mai buni profesori din Ierusalim. Dupã moartea lui Stefan, Saul i-a prigonit cu patimã pe crestini. Într-o zi a pãrãsit Ierusalimul, îndreptându-se cu câtiva soldati spre orasul Damasc din Siria. Auzise cã acolo exista un grup de crestini si plecase sã-i aresteze. În timp ce mergea, o luminã strãlucitoare l-a învãluit, iar el a cãzut la pãmânt si a auzit un glas: „Saule, Saule, pentru ce mã prigonesti?” „Cine esti, Doamne?”, a întrebat el. „Eu sunt Iisus, pe care tu Îl prigonesti!”. „Doamne, ce voiesti sã fac?”, a întrebat Saul. „În cetatea Damascului ti se va spune ce sã faci!” Saul s-a ridicat, dar desi avea ochii deschisi, nu putea sã mai vadã.

   În Damasc trãia un crestin pe nume Anania, cãruia Iisus îi vorbise astfel într-o vedenie: „Mergi pe Ulita numitã Ulita Dreaptã si cautã în casa lui Iuda pe un om din Tars, cu numele Saul. Pune-ti mâinile peste el si-si va recãpãta vederea”. Anania, care auzise de temutul Saul, a rãspuns: „Doamne, omul acesta a prigonit pe crestinii din Ierusalim si acum a venit aici ca sã ne aresteze”. Iisus i-a spus lui Anania: „Eu l-am ales pe acesta sã ducã mesajul Meu multor neamuri”. Atunci Anania s-a dus si a intrat în casa unde se afla Saul si, punându-si mâinile pe ochii lui, i-a spus: „Domnul Iisus, Cel Care ti s-a arãtat pe cale pe care veneai din Damasc, m-a trimis la tine, ca tu sã poti vedea din nou si sã te umpli de Duhul Sfânt”. Si îndatã Saul a putut sã vadã! Apoi a primit botezul crestin, numindu-se de atunci Pavel.

   Întâlnirea cu Iisus a schimbat viata lui Saul în întregime. El, care luptase împotriva lui Iisus, stia acum cã Acesta este cu adevãrat Fiul lui Dumnezeu. Viata sa apartinea de acum lui Hristos. Devenise un om nou si se numea Pavel. Dupã botez a început sã meargã prin sinagogile evreilor din Damasc si sã predice învãtãtura lui Iisus. Crestinii care îl cunoscuserã înainte cu greu puteau întelege cã el, Pavel, era acel om care-i prigonise pânã atunci. Peste putin timp, iudeii din Damasc au plãnuit sã-l omoare. Dar crestinii l-au salvat, coborându-l într-un cos peste zidul cetãtii. Pavel a plecat de acolo la Ierusalim pentru a se alãtura ucenicilor lui Iisus.

   Pavel, însotit de ucenicii sãi Timotei si Sila, a mers sã propovãduiascã învãtãtura lui Hristos si în Filipi, cetate a Macedoniei. Într-o zi, în timp ce se duceau sã se roage, au fost întâmpinati de o slujnicã ce era stãpânitã de un duh pitonicesc si care le aducea stãpânilor ei mare câstig prin ghicit. Aceasta, tinându-se dupã ei, a strigat în auzul tuturor: „Acesti oameni sunt slujitori ai Dumnezeului Preaînalt, care vã vestesc calea mântuirii!” Acest lucru l-a fãcut ea pe parcursul mai multor zile. La un moment dat, supãrându-se, Pavel s-a întors spre femeie si a zis duhului: „În numele lui Iisus Hristos îti poruncesc sã iesi din ea!” si chiar atunci duhul a iesit. Stãpânii femeii, însã, vãzând cã li s-a spulberat sansa câstigului pe care îl avuseserã pânã atunci prin slujnica lor, i-au dus pe Pavel si pe Sila în fata conducãtorilor cetãtii si i-au acuzat de tulburare provocatã în oras. Judecãtorii au poruncit sã fie biciuiti, apoi i-au aruncat în închisoare.

   Pavel si ucenicul sãu Sila au fost arestati, biciuiti si întemnitati. Acest lucru se fãcuse împotriva legii, fiindcã Pavel, desi evreu, era si cetãtean roman. Filipenii nu stiau însã asta. În închisoare, la miezul noptii, Pavel si Sila se rugau lui Dumnezeu. Durerile lãsate de biciuire erau atât de mari, încât îi împiedicau sã doarmã. Deodatã au simtit un cutremur de pãmânt, usile temnitei s-au deschis si lanturile cu care erau legati s-au dezlegat. Desteptându-se din somn, temnicerul a crezut cã prizonierii fugiserã si, de frica pedepsei ce-l astepta, era gata sã-si ia viata, daca Pavel nu i-ar fi strigat: „Sã nu-ti faci nici un rãu! Toti suntem aici!” Acela, plin de spaimã si de uimire, a intrat la ei, a cãzut în genunchi înaintea lui Pavel si a lui Sila si i-a eliberat imediat. Ei i-au vorbit despre Iisus, iar el le-a îngrijit rãnile. Apoi a cerut sã fie botezat împreunã cu familia lui.

   De la Filipi, Pavel si ucenicii sãi au cãlãtorit spre sud. Când au ajuns la Atena, Pavel a fost tulburat si s-a întristat când a vãzut cã cetatea era plinã de idoli. Marele templu Panteon, celelalte temple mai mici si piata erau constructii minunate, însã atenienii nu stiau nimic despre adevãratul Dumnezeu. De aceea, Pavel a început sã le vorbeascã despre unicul Dumnezeu, despre venirea Lui în lume, despre Iisus si învierea Sa. Atenienii erau cunoscuti ca fiind mari amatori de discutii si mari oratori. Pavel a fost chemat sã vorbeascã în fata consiliului cetãtii, pentru ca oamenii cei mai importanti sã poatã asculta învãtãtura propovãduitã de el. Cu toate cã multora le-a plãcut ce au auzit, foarte putini au fost cei care au devenit crestini atunci în Atena.
   Pavel a plecat apoi spre cetatea Corintului. Aici si-a fãcut doi prieteni noi: un evreu numit Acvila si sotia acestuia, Priscila. Pavel a locuit mai mult timp la ei si si-a câstigat existenta fãcând corturi. Timp de optsprezece luni Pavel si prietenii sãi le-au propovãduit celor din Corint învãtãtura lui Iisus. Acvila si Priscila s-au îmbarcat apoi pentru Efes, iar Pavel si ucenicii sãi pentru Antiohia. Nu peste mult timp, Pavel s-a dus si el la Efes, unde a rãmas aproape doi ani, propovãduind cuvântul Domnului.

   Acolo unde, în cãlãtoriile sale misionare, Pavel nu mai putea ajunge, a trimis epistole. Asa au fost scrise epistole cãtre crestinii din Roma, Corint, Tesalonic sau Efes. În activitatea sa misionarã, Sf. Ap. Pavel a suferit adesea „lanturi si închisoare”, asa cum s-a întâmplat la Filipi, sau acolo de unde a scris asa-numite „epistole ale captivitãtii”: cele cãtre Filipeni, Efeseni, Coloseni si Filimon. Dupã ce a propovãduit în Grecia si Asia Micã a ajuns si la Ierusalim, de unde a fost trimis în lanturi la Roma. În a doua epistolã cãtre Timotei, trimisã de la Roma înainte de moartea sa din anul 68, Pavel scria: „Sufãr (pentru Evanghelie) pânã si lanturi, ca un fãcãtor de rele, dar Cuvântul lui Dumnezeu nu poate fi legat!”