Parrocchia Ortodossa Romena l'Ascesione del Signore 

Parohia Ortodoxă Română 

Inăltarea Domnului - FIRENZE I

VECHIUL TESTAMENT pentru COPII



Cuprins:



1. Crearea lumii
2. Crearea omului
3. Împlinirea creatiei
4. Neascultarea primilor oameni
5. Cain si Abel
6. Noe
7. Legamântul cu Noe
8. Turnul Babel
9. Avraam
10. Legamântul cu Avraam
11. Avraam si cei trei îngeri
12. Incercarea credintei lui Avraam
13. Slujitorul lui Avraam o întâlneste pe Rebeca
14. Isaac si Rebeca
15. Esau si Iacov
16. Isaac binecuvinteaza pe Iacov
17. Iacov se refugiaza in Mesopotamia
18. Visul lui Iacov
19. Iacov si Rahila
20. Lupta lui Iacov cu îngerul
21. Iosif
22. Vânzarea lui Iosif
23. Iosif în temnita
24. Visul faraonului
25. Iosif, guvernator al Egiptului
26. Fratii lui Iosif vin în Egipt
27. Iosif se descopera fratilor sai
28. Asuprirea israelitilor în Egipt
29. Nasterea lui Moise
30. Chemarea lui Moise
31. Moise si Aaron la faraon
32. Mielul pascal. Moartea întâilor nascuti ai egiptenilor
33. Trecerea prin Marea Rosie
34. Mana din cer
35. Apa din stânca
36. Cele 10 porunci
37. Vitelul de aur
38. Chivotul Legii
39. Sfintirea lui Aaron si a fiilor lui ca preoti
40. Trimiterea iscoadelor în Canaan
41. Sarpele de arama
42. Învatati copiii sa iubeasca pe Dumnezeu
43. Moartea lui Moise
44. Cucerirea Ierihonului
45. Ghedeon
46. Samson
47. Rut
48. Rut si Booz
49. Proorocul Samuel
50. David si Goliat
51. David si Ionatan
52. David si Saul
53. Regele David
54. Psalmii lui David
55. Inteleptul rege Solomon
56. Templul lui Solomon
57. Regina din Saba la Ierusalim
58. Proorocul Ilie
59. Învierea fiului vaduvei din Sarepta
60. Ilie si proorocii mincinosi ai lui Baal
61. Proorocul Ieremia
62. Iona
63. Iona în pântecele chitului
64. Pocainta ninivitenilor
65. Cei trei tineri în cuptorul cu foc
66. Daniel în groapa cu lei
67. Proorocul Daniel






1. Crearea lumii

   Demult, la începutul tuturor lucrurilor, Dumnezeu a creat cerul si pamântul. La început pamântul era nedeslusit si neîmplinit, iar Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor.
   Apoi, Dumnezeu a poruncit apelor de pe pamânt sa se retraga si sa se adune. Asa au aparut marile, oceanele si continentele.
   El a facut soarele pentru a lumina ziua, luna si stelele noptii. De atunci, ziua si noaptea urmeaza una alteia.
   Dumnezeu a poruncit pamântului sa dea din sine verdeata: iarba si pomi roditori. Frumoasa vegetatie a acoperit astfel pamântul.
   Dumnezeu a creat pasarile cerului, pestii si celelalte fapturi din ape.
   Apoi Dumnezeu a creat animalele ce traiesc pe uscat, cu toate speciile lor.



Revenire la CUPRINS


2. Crearea omului

   După ce a zidit toate, Dumnezeu a privit la tot ceea ce a creat si a văzut că toate erau bune foarte. Lumea era pregătită pentru oameni, asa că, după ce a creat totul, Dumnezeu i-a creat si pe ei, astfel: luând tărână din pământ a făcut pe om si a suflat în fata lui suflare de viată. Si a zis Dumnezeu: „Nu e bine să fie omul singur. Să-i facem ajutor asemenea lui”. De aceea, Dumnezeu a adus asupra lui Adam somn greu si din coasta lui a facut-o pe femeie. Cei dintâi oameni au fost Adam si Eva ziditi de Dumnezeu ca barbat si femeie.



Revenire la CUPRINS


3. Împlinirea creatiei

   La capătul a sase „zile” creatia lui Dumnezeu era împlinită si desăvârsită. „Ziua” a saptea a fost binecuvântată de Dumnezeu si sfintită.


Revenire la CUPRINS


4. Neascultarea primilor oameni

   Dumnezeu a încredintat lumea primilor oameni, dăruindu-le un loc minunat, frumos ca o gradină, în care să trăiască. Acest loc s-a numit „Eden”. Un singur lucru le-a cerut Dumnezeu primilor oameni să nu facă, anume, să nu mănânce din fructul unui anumit pom – „pomul cunostintei binelui si răului”. Dumnezeu le-a spus că, în ziua în care vor mânca din fructul acestuia, vor muri. Adam si Eva au ascultat un timp, dar exista cineva care voia să distrugă fericirea lor si armonia lumii create de Dumnezeu. Diavolul, un înger devenit rău, a venit la ei sub chipul viclean al unui sarpe si i-a sfătuit să încalce porunca primită. Ei au cedat acestei ispite si au mâncat din fructul oprit.
   După ce, astfel, a fost rupta legătura cu Dumnezeu, Adam si Eva au fost alungati din grădina Edenului. Ei au trebuit să părăsească locul unde fuseseră atât de fericiti si unde vorbiseră direct cu Dumnezeu. Un înger cu o sabie de foc păzea intrarea în Eden, pentru ca ei să nu se mai poată întoarce acolo.
   De acum înainte trebuiau să muncească pentru a-si dobândi hrana. Au aflat, de asemenea, ce este durerea. Avertizarea lui Dumnezeu se adeverea: începuseră să îmbătrânească si au înteles că vor muri.


Revenire la CUPRINS


5. Cain si Abel

  Adam si Eva au avut doi fii: Cain si Abel. Când au crescut mari, Cain a lucrat pământul, iar Abel a avut grijă de turmele tatălui său, devenind păstor. Odată, Abel i-a jertfit lui Dumnezeu cel mai frumos miel din turma sa. Cain la fel, a adus o jertfă din roadele pământului. Dumnezeu caută însa la inima omului, să vadă ce oameni suntem. Abel era un om bun si Dumnezeu a apreciat darul său. Nu a primit însă darul pe care i-L oferise Cain, întrucât jertfa acestuia nu fusese adusă din toată inima.
   Cain l-a urât pentru aceasta pe Abel. Era invidios si supărat, pentru că Dumnezeu primise jertfa fratelui său, dar nu si pe a lui. De aceea, într-o zi, l-a ucis pe Abel, crezând că nu îl vede nimeni. Dumnezeu stia însă ce savârsise Cain si i-a vestit imediat pedeapsa. Dumnezeu i-a spus lui Cain: ”Când vei lucra pamântul, acesta nu-si va mai da roadele sale tie”. De atunci, Cain a fost ca un fugar pe pământ.


Revenire la CUPRINS


6. Noe

   Anii au trecut si oamenii s-au înmultit pe pământ… Asa cum a fost creată de Dumnezeu, lumea era bună, însă devenea din ce în ce mai apăsată de răutatile oamenilor. De aceea, lui Dumnezeu începuse chiar să-i pară rău că l-a creat pe om. Un singur lucru se mai putea face: să înceapă o lume nouă, cu oameni noi. Întristat, Dumnezeu a hotărât să distrugă orice creatură vie de pe pământ. A hotărât să trimită un mare potop. Între oamenii de atunci, doar unul mai rămăsese cu adevărat credincios. Numele lui era Noe. Dumnezeu a dorit să-l salveze împreună cu familia sa si i-a poruncit să construiască o corabie mare.
   Corabia trebuia să fie destul de mare ca să încapă în ea Noe, sotia lui si cei trei fii ai lor: Sem, Ham si Iafet împreuna cu sotiile lor si câte o pereche din fiecare specie de animale si păsări de pe pământ. Pe corabie trebuiau construite si magazii pentru păstrarea hranei tuturor, vreme îndelungată. Noe a făcut exact asa cum i-a spus Dumnezeu. Apoi potopul s-a dezlăntuit si a continuat zile în sir. Râurile s-au revărsat si apa s-a împrăstiat peste tot pământul. Curând totul a fost acoperit de ape. Nimeni si nimic, în afara celor din corabie, nu a supravietuit.
   După ce potopul a încetat si apele au început să scadă, Noe a dat drumul unui porumbel. Voia să stie dacă pământul era suficient de uscat pentru ca ei să poată părăsi corabia. Dar porumbelul s-a întors. Peste un timp, corabia s-a oprit pe vârful unui munte. Dumnezeu i-a spus lui Noe că venise vremea ca ei toti să iasă din corabie si să înceapă o viată nouă, într-o lume nouă.


Revenire la CUPRINS


7. Legământul cu Noe

   Noe i-a multumit lui Dumnezeu pentru că l-a păstrat în viata pe el si familia sa: a zidit un mic ”altar”, a pus lemne deasupra si a adus o jertfă de multumire. În acel moment pe cer a apărut semnul unui minunat curcubeu, iar Dumnezeu i-a promis lui Noe, ca niciodată nu va mai trimite potop de ape ca să distrugă pământul. Curcubeul era semnul acestui legământ, că Dumnezeu Îsi va tine promisiunea pentru totdeauna.


Revenire la CUPRINS


8. Turnul Babel

   Oamenii s-au înmultit din nou si toti vorbeau aceeasi limbă. Unii dintre ei locuiau în câmpiile Babilonului. Într-o zi, cineva dintre ei a zis: ”Să ne zidim o cetate si să-i ridicam un turn înalt, cel mai înalt turn care s-a construit vreodată. Atunci vom deveni vestiti”. Zidurile turnului si mândria oamenilor ce îl construiau se înăltau tot mai sus. Dumnezeu n-a asteptat ca ei să termine construirea acelui turn. El le-a amestecat limbile, iar oamenii, întrucât nu s-au mai înteles între ei, s-au împrăstiat în diferite părti ale lumii. Turnul rămas neterminat s-a numit ”Babel”, de unde si numele cetătii, ”Babilon”.


Revenire la CUPRINS



9. Avraam

   În cetatea Ur din Caldeea, trăia un om numit Avram. Sotia lui se numea Sarai. Ei nu aveau copii. Într-o zi, Dumnezeu i-a spus lui Avram să lase totul si să se strămute într-un loc pe care i-l va arăta El, făgăduindu-i că îl va face părintele unui mare popor.
   Avram s-a încredintat lui Dumnezeu si a dat urmare chemării Lui. L-a luat pe Lot, nepotul lui, pe slujitorii săi, turmele sale si a plecat din Haran, unde ajunsese familia tatălui sau. Călătoria a fost obositoare si drumul lung, dar, în cele din urmă, au ajuns în Canaan. Aici si-au asezat corturile la Mamvri, unde au rămas multă vreme. Curând, Lot s-a despărtit de Avram si s-a mutat lângă cetatea Sodoma.


Revenire la CUPRINS



10. Legământul cu Avraam

   La Mamvri în tara Canaanului unde se asezase, Dumnezeu a schimbat numele lui Avram în Avraam, arătându-i prin aceasta că va fi tatăl multor popoare si că urmasii săi vor fi la fel de numerosi ca si stelele cerului. La rândul ei, Sarai a fost numită Sarra.


Revenire la CUPRINS



11. Avraam si cei trei îngeri

   Într-o zi când Avraam se odihnea la umbra cortului său din Mamvri, a primit vizita a trei oameni ce mai apoi s-au dovedit a fi trei îngeri. El i-a invitat să se odihnească si să mănânce în fata cortului său. Sarra a pregatit masa. După ce au mâncat, oaspetii i-au anuntat că vor avea în curând un fiu. Avraam si Sarra erau amândoi bătrâni si aproape că îsi pierduseră speranta că vor mai avea un copil. Dumnezeu si-a tinut, însă, promisiunea si li s-a născut un băiat pe care l-au numit Isaac.


Revenire la CUPRINS



12. Încercarea credintei lui Avraam

   Anii au trecut si Isaac a crescut. Dumnezeu a hotărât să pună la încercare credinta lui Avraam. ”Avraame!”, i-a zis Dumnezeu, ”Ia pe Isaac, singurul tău fiu pe care-l iubesti atât de mult si îl adu jertfă în tinutul Moria pe un munte pe care ti-l voi arăta Eu”. Credinta lui Avraam fusese mereu nestrămutată si întotdeauna ascultase de poruncile Domnului. În ziua următoare Avraam a plecat cu Isaac spre muntele Moria. Pe drum Isaac l-a întrebat: ”Unde este oaia pentru jertfă?” ”Fiul meu, se va îngriji Dumnezeu de oaia jertfei Sale!”, a fost răspunsul tatălui său.
   Când au ajuns la locul sacrificiului, au zidit altarul, au pus lemnele deasupra, iar Avraam a legat mâinile fiului său si l-a asezat deasupra lemnelor. Apoi a ridicat cutitul pentru a-l aduce jertfă pe fiul său. Chiar în momentul acela, însă, un înger al Domnului i-a strigat cu glas puternic: ”Avraame, să nu te atingi de băiat! Văd acum cât de mult crezi în Dumnezeu”. Ridicându-si privirea, Avraam a văzut alături un berbec încurcat într-un tufis si luându-l, l-a adus jertfă în locul fiului său Isaac.


Revenire la CUPRINS



13. Slujitorul lui Avraam o întâlneste pe Rebeca

  Sosise vremea ca Isaac să se căsătorească. Trebuia să se însoare însă cu o tânără din neamul tatălui său si nu cu o femeie din Canaan. Avraam a trimis un slujitor al său în Mesopotamia pentru a-i găsi acolo o sotie potrivită fiului său. Slujitorul a ajuns la o fântână, unde femeile veneau să scoată apă. Aici a întâlnit o fata frumoasă, pe Rebeca, despre care Dumnezeu îi dăduse deja un semn. Slujitorul lui Avraam a înteles ca ea este cea aleasă pentru a-i fi sotie lui Isaac.


Revenire la CUPRINS




14. Isaac si Rebeca

   Slujitorul lui Avraam a spus familiei Rebecăi de ce venise în tara lor. A mai adăugat că acesta era planul lui Dumnezeu. Apoi i-a întrebat daca vor s-o lase pe Rebeca să meargă în Canaan si să devină sotia lui Isaac. Familia a fost de acord si, în dimineata următoare Rebeca, însotită de slujitorul lui Avraam, a plecat spre viitoarea ei casă.
   Isaac s-a căsătorit cu Rebeca si au avut doi fii gemeni, Esau si Iacov. Când Esau a crescut mare, a devenit un vânator priceput. Iacov avea altă fire, fiind un om linistit, care îsi petrecea timpul mai mult acasă si care a devenit fiul preferat al mamei sale.


Revenire la CUPRINS




15. Esau si Iacov

   Isaac îmbătrânise si-i slăbise vederea. Pe vremea aceea era obiceiul ca tatăl, înainte de a muri, să ceară de la Dumnezeu binecuvântări speciale pentru fiul cel mai mare. Isaac stia că sosise vremea să-l binecuvânteze pe Esau, dar mai întâi l-a trimis să vâneze si să-i pregătească mâncarea preferată. Rebeca a auzit, dar a dorit ca Iacov să fie cel care să primească binecuvântarea tatălui.


Revenire la CUPRINS




16. Isaac binecuvintează pe Iacov

   Deci, pe când Esau era încă la vânătoare, Rebeca a gătit din carnea a doi iezi o mâncare gustoasă. Apoi a acoperit bratele lui Iacov cu pielea iezilor ca să pară a fi ale lui Esau, cel cu pielea păroasă si aspră. Iacov s-a îmbrăcat apoi în hainele fratelui său, a luat mâncare si a adus-o tatălui, care, după ce l-a cercetat, L-a rugat pe Dumnezeu să-i dăruiască binecuvântările cuvenite primului născut.


Revenire la CUPRINS




17. Iacov se refugiază în Mesopotamia

   Când Esau s-a întors, a aflat de cele întâmplate, dar era prea târziu. Binecuvântarea fusese deja dată. Esau a fost atât de mânios pe Iacov, încât Rebeca s-a temut că-l va omorî. De aceea, l-a îndemnat pe Isaac să-l lase pe Iacov să meargă la rudele ei din Haran, în Mesopotamia si să-si caute acolo o sotie.


Revenire la CUPRINS




18. Visul lui Iacov

  Iacov a plecat în lunga sa călătorie. Într-o zi, la apusul soarelui, a ajuns într-o vale pustie si pietroasă. Acolo s-a asezat să doarmă, punându-si o piatră drept căpătâi. În timpul somnului a visat o scara mare ce ajungea pâna la cer si pe care urcau si coborau îngeri. În capătul de sus al scării stătea Însusi Dumnezeu, Care i s-a adresat lui Iacov spunându-i: ”tie si urmasilor tăi îti voi da pământul acesta”.


Revenire la CUPRINS




19. Iacov si Rahila

  Iacov a călătorit mai departe spre Mesopotamia, tară în care trăia unchiul său Laban, fratele Rebecăi. Ajungând la o fântână unde se adăposteau turmele, Iacov a întâlnit-o acolo pe Rahela, fiica lui Laban. Ea venise la fântână pentru a adăpa oile tatălui său. Văzând-o, Iacov s-a bucurat si, pentru a o ajuta, a prăvălit piatra de pe fântână, ca să se poată adăpa oile fratelui mamei sale. La putin timp după aceea, Iacov a cerut-o pe Rahela de sotie.


Revenire la CUPRINS




20. Lupta lui Iacov cu îngerul

   Peste mai multi ani, Iacov a plecat împreună cu familia sa înapoi spre Canaan. Pe drumul de întoarcere, într-o noapte, Cineva a venit la Iacov si s-a luptat cu el până la revărsatul zorilor. Neputându-l învinge în luptă, Acela i-a cerut lui Iacov spre dimineată să Îl lase să plece. Iacov i-a cerut însă binecuvântarea si atunci Cel cu care se luptase i-a zis: ”De acum nu te vei mai numi Iacov, ci Israel, pentru că te-ai luptat cu Dumnezeu si cu oamenii si ai iesit biruitor.” Apoi l-a binecuvântat.


Revenire la CUPRINS




21. Iosif

   Iacov a avut doisprezece fii. Iosif a devenit fiul preferat al lui Iacov; acest lucru i-a adus însă multe necazuri…Iacov l-a răsfătat pe Iosif, îmbrăcându-l cu o haină deosebită care, în mod firesc, ar fi trebuit dată primului său fiu, Ruben. Acest fapt i-a făcut gelosi pe fratii lui Iosif, ce au ajuns să-l urască foarte mult. Ura lor a crescut atunci când Iosif le-a povestit niste vise pe care le avuse, în care fratii săi si tatal său se închinau înaintea lui. Într-o zi Iacov l-a trimis pe Iosif la câmp, să vadă dacă fratii săi si turmele de animale erau bine. Când l-au vazut pe Iosif venind, acestia au hotărât să-l ucidă. Ruben a insistat însă ca Iosif să nu fie ucis.


Revenire la CUPRINS




22. Vânzarea lui Iosif

   ”Aruncati-l în această fântână secată!”, a zis Ruben, iar fratii lui au fost de acord. La scurt timp după aceasta au trecut pe acolo niste negustori ce călătoreau spre Egipt. La propunerea lui Iuda, fratii l-au vândut pe Iosif negustorilor pentru douăzeci de monezi de argint. Apoi au luat haina sa cea frumoasă, au pătat-o cu sângele unui ied si, întorcându-se acasă, au arătat-o tatălui lor, căruia i-au spus că fiul său fusese sfâsiat de niste animale salbatice.


Revenire la CUPRINS




23. Iosif în temnită

   În Egipt, Iosif a fost vândut ca sclav lui Putifar, una dintre căpeteniile de la curtea faraonului. Putifar a devenit foarte curând atât de multumit de Iosif, încât l-a numit administrator al casei si al tuturor bunurilor sale. Iosif era un bărbat frumos si sotia lui Putifar a ajuns să-l dorească. El nu a acceptat însă propunerile ei. Atunci ea s-a înfuriat si mintind, i-a spus sotului ei că Iosif o atacase. De aceea, Iosif a fost aruncat în închisoare.


Revenire la CUPRINS




24. Visul faraonului

   Peste un timp, faraonul a avut un vis pe care nimeni nu i-l putea explica. Paharnicul faraonului, căruia Iosif îi tâlcuise un vis în temnită, si-a amintit atunci de Iosif. Auzind, faraonul l-a scos pe Iosif din închisoare pentru a-i tâlcui si lui visul. ”Se făcea”, i-a spus el lui Iosif, ”că stăteam pe malul Nilului când, deodată, sapte vaci grase au iesit din râu. Apoi au iesit sapte vaci slabe, iar vacile slabe le-au mâncat pe cele grase. Ce ar putea însemna aceasta?” Dumnezeu i-a dezvăluit lui Iosif întelesul celor auzite: Vor urma sapte ani cu recolte bogate, apoi sapte ani de foamete!”, i-a spus el faraonului. ”Dacă esti chibzuit si întelept, în anii buni vei face provizii de hrană, astfel ca poporul tău să poată supravietui foametei ce va urma”.


Revenire la CUPRINS




25. Iosif, guvernator al Egiptului

   Faraonul s-a bucurat mult că i se deslusise visul si si-a dat seama că Iosif era un om al lui Dumnezeu. De aceea a hotărât să-l numească guvernator al tării, dăruindu-i, ca însemn al puterii, chiar inelul său si un lăntisor de aur.
   Curând după aceea, Iosif s-a căsătorit cu Asineta, fiica marelui preot Heliopolis si a avut doi fii, pe Manase si pe Efraim.





Revenire la CUPRINS




26. Fratii lui Iosif vin în Egipt

   După sapte ani, asa cum spusese Iosif, grânele n-au mai fost suficiente si în multe tări vecine s-a făcut simtită foametea. În Canaan, tatăl si fratii lui Iosif aveau si ei tot mai putină pâine. Iacov a hotărât să-si trimită fiii în Egipt pentru a cumpăra grâu. Doar pe fiul sau cel mic, pe Veniamin, l-a oprit acasă. În timp ce fiii lui Iacov stăteau în fata guvernatorului Egiptului, întrebând dacă pot cumpăra grâu, nici unul dintre ei n-a recunoscut în acesta pe fratele lor vândut de ei negustorilor cu ani în urmă. Iosif însă i-a recunoscut. ”Cred că sunteti spioni!”, le-a spus el. Apoi a poruncit să fie întemnitati. Dupa trei zile i-a eliberat, le-a cerut să se întoarcă acasă, de unde să vina apoi cu fratele lor cel mic, Veniamin. Între timp, Simeon, unul dintre frati, trebuia să rămână în Egipt.


Revenire la CUPRINS




27. Iosif se descoperă fratiilor săi

   Fratii lui Iosif s-au întors în Canaan cu grâu, dar erau tristi si îngrijorati. stiau că în urmatoarea lor călătorie în Egipt trebuia să-l ia si pe Veniamin cu ei si se întrebau, cum vor putea să-l convingă pe tatăl lor. Însă, când hrana s-a terminat, nu mai aveau de ales. S-au întors, deci, în Egipt si s-au înfătisat din nou în fata guvernatorului. Când Iosif l-a vazut pe fratele său Veniamin, cu greu si-a putut stăpâni plânsul. A poruncit slujitorilor să plece din încăpere si, plângând, s-a facut cunoscut fratilor săi: ”Eu sunt Iosif! Mai traieste tatăl meu?” a spus el. Toti au rămas muti de uimire si o mare frică se citea pe fetele lor. Dar Iosif le-a vorbit cu blândete: ”Nu vă temeti! Mergeti acasa si aduceti pe tatăl meu si familiile voastre, ca să locuiti aici, în Egipt”. Si cu ochii în lacrimi, i-a îmbrătisat apoi pe toti. Astfel, tatăl si fratii lui Iosif s-au strămutat în Egipt.


Revenire la CUPRINS




28. Asuprirea israelitilor în Egipt

   Urmasii lui Iacov - israelitii – s-au înmultit, devenind un neam mare. Egiptenii începuseră chiar să se teamă de ei. Pe tron venise un alt faraon, care, văzând că israelitii devenisera numerosi, a hotărât să ia măsuri împotriva lor si a făcut din ei sclavii egiptenilor. Supraveghetori cruzi îi fortau să muncească din greu toată ziua. Cu toate acestea, numărul israelitilor continua să crească, deoarece Dumnezeu era cu ei.


Revenire la CUPRINS




29. Nasterea lui Moise

   Faraonul a dat atunci ordin ca orice bărbat israelit să fie aruncat în fluviul Nil. În acest timp o femeie israelită, numită Iohabed, a născut un copil. Când a văzut că e băiat, s-a temut foarte tare. A reusit să-l ascundă un timp dar, crescând, băietelul nu mai era în sigurantă. Atunci l-a pus într-un cos împletit de trestie si l-a lasat să plutească pe apa Nilului. Aici l-a găsit fiica faraonului, care si-a dat seama că era un copil israelit, dar pentru că nu avea copii, a decis să-l înfieze. I-a pus numele Moise, în amintirea faptului că ”l-a scos din apa”.


Revenire la CUPRINS




30. Chemarea lui Moise

   Peste ani, dorind să-l apere pe un israelit bătut cu cruzime de un egiptean, l-a ucis pe acesta din urma. Apoi, ca să scape de mânia faraonului, Moise a fugit din Egipt si a devenit păstor în tinutul Madian, unde a rămas mult timp. Într-o zi, în timp ce păstea turmele socrului său, Moise a văzut un rug ce ardea fără să se mistuiască. Apropiindu-se, a auzit o voce: ”Eu sunt Dumnezeu, Cel pe Care strămosii tăi L-au cunoscut si Căruia s-au închinat. Am văzut suferinta poporului meu Israel. Mergi la regele Egiptului si cere eliberarea lui!”.


Revenire la CUPRINS




31. Moise si Aaron la faraon

   Moise si Aaron, fratele sau, s-au înfătisat înaintea faraonului, spunându-i: ”Domnul Dumnezeul lui Israel vrea să eliberezi pe poporul nostru”. ”Nu-l cunosc pe Dumnezeul vostru!”, le-a răspuns acesta. ”Cine este ca să ascult de el? Nu-i voi lăsa pe israeliti să plece!” Refuzul îndârjit si repetat al faraonului a adus pedepse mari asupra egiptenilor din partea lui Dumnezeu: apa Nilului s-a înrosit ca sângele si nu a mai fost bună de băut; invazii de broaste, tântari, tăuni si lăcuste; moartea vitelor, bube, grindină si întuneric.


Revenire la CUPRINS




32. Mielul pascal. Moartea întâilor născuti ai egiptenilor

   Pentru că, în ciuda pedepselor de pâna atunci, faraonul se încăpătâna să nu asculte de Dumnezeu, la sfârsit s-a abătut asupra egiptenilor cea mai mare pedeapsă dintre toate: într-o singură noapte, întâiul-nascut al fiecarei familii din Egipt a murit, de la fiul regelui, până la fiul sclavului cel mai de jos.
   În tinutul Gosen israelitii erau însă vegheati si apărati de Dumnezeu. El le-a spus cum să se ferească: în noaptea aceea, fiecare familie a jertfit un miel si a stropit cu sângele acestuia pragul de sus al usii. Au fript apoi mielul si l-au mâncat cu ierburi amare si pâine nedospită. Îngerul mortii a ocolit astfel casele lor. De atunci, în fiecare an, israelitii mănâncă un miel de Pasti în amintirea salvării lor din robia egipteană.


Revenire la CUPRINS




33. Trecerea prin Marea Rosie

   A doua zi, faraonul le-a îngăduit israelitilor să plece, iar acestia, pregătiti fiind de Moise, au pornit la drum. La scurt timp după aceea faraonului i-a părut rău si s-a răzgândit si a pornit cu armata în urmărirea fostilor săi sclavi. În timp ce israelitii ajunseseră aproape de Marea Rosie, oastea egipteană se apropia din ce în ce mai mult de ei. În fata lui Moise si a poporului său se întindeau apele mării, iar în spate aveau deja oastea egipteană. Atunci Moise s-a rugat lui Dumnezeu, cerându-i ajutorul. Apoi si-a îndreptat bratul în care tinea toiagul spre mare si un vânt puternic s-a stârnit dinspre răsărit. Vântul a suflat toata noaptea, despărtind marea si astfel israelitii au putut trece prin mare ca pe uscat. Când egiptenii au încercat să-i urmărească, apele au revenit si întreaga armată a faraonului s-a înecat. Asa a salvat Dumnezeu pe poporul Său si l-a călăuzit afară din Egiptul robiei.


Revenire la CUPRINS




34. Mana din cer

   Poporul Israel era in sfârsit liber si se afla în drum spre Canaan. Curând, însă, israelitii au uitat de sclavia cruntă si de bătăile îndurate în Egipt. Acum se aflau în desert, unde nu exista nimic de mâncare si au început să cârtească împotriva lui Moise si a lui Aaron.
   Dumnezeu a auzit plângerile lor si i-a vorbit lui Moise, spunându-i că poporul va primi hrană. Spre seară, un mare număr de prepelite a venit si s-a asezat în jurul corturilor; acum aveau carne. În dimineata următoare, când soarele usca roua de pe iarbă, au văzut pe pământ, în jurul taberei, acea ”pâine” specială, pe care Dumnezeu le-o promisese. Era asemenea unor bobite de gheată si israelitii au numit-o ”mană”. Au adunat-o repede, înainte ca soarele să o înmoaie. Mana avea un gust foarte bun, ca al unei turte cu miere. Tot timpul cât au fost în pustiu, Dumnezeu le-a dat zilnic această hrană.


Revenire la CUPRINS




35. Apa din stancă

   Căldura soarelui dogorea si în desert era foarte putină apă. Atunci poporul a început iarăsi să cârtească: ”Da-ne apă! Ne-ai adus aici ca să murim de sete?”, strigau ei lui Moise. Moise a cerut din nou ajutorul lui Dumnezeu, Care i-a spus: ”Ia-ti toiagul si loveste stânca din Horeb!” Când a făcut asta, apa a tâsnit cu putere din stancă si israelitii au primit apă din belsug. Timp de patruzeci de ani Dumnezeu S-a îngrijit de poporul Său în pustiu împlinind toate promisiunile. Zi de zi l-a hrănit si i-a dat apă, învătându-l cum că se poate încrede in El.


Revenire la CUPRINS




36. Cele zece porunci

   Moise a condus poporul Israel pana la Muntele Sinai. Aici Dumnezeu a rostit inaintea lui Moise aceste porunci:
   ″Eu sunt Domnul Dumnezeu si numai Mie sa-Mi slujiti!″
   ″Sa nu va faceti idoli si sa nu va inchinati lor!″
   ″Sa cinstiti Numele Meu!″
   ″Sa tineti ziua Mea de odihna!″
   ″Sa-i cinstiti pe parintii vostri!″
   ″Sa nu ucideti!″
   ″Sa nu fiti desfranati!″
   ″Sa nu furati!″
   ″Sa nu mintiti!″
   ″Sa nu poftiti nimic din ce au ceilalti oameni!″.


Revenire la CUPRINS




37. Vitelul de aur

   Pentru ca Moise a ramas sus in munte mai mult timp, poporul a inceput sa devina nerabdator. Israelitii l-au constrans atunci pe Aaron sa le faca o statuie din aur, un vitel asemanator cu idolii Egiptului. Dupa aceea, au zidit un altar si au organizat o sarbatoare in cinstea acelui chip cioplit, spunand: ”Acesta este dumnezeul care ne-a scos din Egipt!” Cand Moise a coborat de pe munte si a vazut ca poporul luji Dumnezeu se inchina la idol, s-a maniat peste masura si a aruncat jos tablele Legii, pe care tocmai o primise, sfaramandu-le. Apoi a distrus vitelul de aur.
   Totusi, Moise isi iubea mult poporul si i-a cerut lui Dumnezeu sa-i ierte pe israeliti si sa le mai dea o sansa. Dumnezeu a ascultat rugaciunea lui si a scris din nou legile Sale pe alte table de piatra.


Revenire la CUPRINS




38. Chivotul legii

   Dumnezeu a dorit ca poporul Sau sa I se poata inchina intr-un spatiu special construit. De aceea i-a aratat lui Moise cum sa construiasca Cortul sfant. Acest Cort avea doua incaperi, despartite de o perdea groasa pe care erau brodate figuri de heruvimi inaripati. in curtea care il inconjura se aduceau jertfele. in prima incaperea veau voie sa intre numai preotii. Aici exista o masa imbracata in aur si un sfesnic cu sapte brate. incaperea interioara, numita Sfanta Sfintelor, era rezervata doar lui Dumnezeu. Acolo putea intra, o data pe an, de Ziua Ispasirii, numai Marele Preot, ca sa se roage pentru iertarea pacatelor poporului. in Sfanta Sfintelor se afla o cutie aurita din lemn de salcam, in care se pastrau Tablele Legii si care avea un capac din aur pe care erau gravati doi heruvimi cu aripile desfacute. Acesta era Chivotul Legii.


Revenire la CUPRINS




39. Sfintirea lui Aaron si a fiilor sai ca preoti

   Primul preot ales de Dumnezeu a fost Aaron. Dumnezeu i-a poruncit lui Moise ca in ziua sfintirii Cortului sa ii aduca pe Aaron si pe fii sai in fata Chivotului Legii. Langa jertfelnic, iar acestia sa isi spele cu apa mainile si fata. Apoi Aaron a fost imbracat cu vesmintele sfinte si uns ca mare preot. Fiii sai au fost, de asemenea, sfintiti ca preoti. Mai tarziu, ei au fost ajutati in slujirea lor de catre leviti (descendentii lui Levi, fiul lui Iacov). Preotii si levitii se ocupau cu sacrificiile (jertfele). Existau jertfe pentru pacat, pentru ispasire, pentru impacare. O data pe an, in Ziua Ispasirii, Aaron aducea o jertfa speciala pentru pacatele intregului popor, pentru impacarea acestuia cu Dumnezeu.


Revenire la CUPRINS




40. Trimiterea iscoadelor in Canaan

   De la Muntele Sinai israelitii au calatorit prin desert spre nord, pana la granitele Canaanului, tara pe care Dumnezeu le-o promisese. La Cades, Moise a ales cate un om din fiecare dintre cele douasprezece triburi (descendentii celor doisprezece fiia ai lui Iacov) si i-a trimis sa cerceteze tara Canaan. Era perioada cand primii struguri incepeau sa se coaca. Dupa patruzeci de zile oamenii s-au intors. Doi dintre ei carau un ciorchine urias de strugure pe un arac. „Canaanul e o tara cu pamant roditor” au zis ei. „Uitati-va numai la strugurii, la smochinele si la rodiile pe care le-am adus cu noi! Dar cetatile de acolo sunt foarte puternice si au luptatori mari ca niste uriasi pe langa care noi parem ca niste lacuste”. Poporul s-a ingrijorat la auzirea acestor vesti. „De ce am plecat din Egipt?”, au strigat unii atunci? „Trebuie sa ne intoarcem!” Dar Iosua si Caleb, doua dintre iscoade, au luat cuvantul si au spus: „Nu-i lasati pe acestia sa va inspaimante! Canaanul este o tara bogata si roditoare. Daca Dumnezeu este cu noi, nu avem de ce sa ne temem. El ne va darui pamantul Canaanului. Nu va intoarceti acum impotriva Lui!”


Revenire la CUPRINS




41. Sarpele de arama

   Peste un timp, dupã ce Aaron a murit, nemultumirile israelitilor s-au fãcut din nou auzite. Au început sã se rãzvrãteascã împotriva lui Moise si a lui Dumnezeu, zicând cã mai bine nu ar fi plecat din Egipt si cã s-au sãturat sã mãnânce doar manã în fiecare zi. De aceastã datã, Dumnezeu i-a pedepsit pe rãzvrãtiti. În tabãrã au apãrut serpi veninosi si multi dintre cei ce cârtiserã au fost muscati si au murit. Cei rãmasi în viatã si-au dat seama cã gresiserã si l-au rugat pe Moise sã îi salveze. Acesta s-a rugat lui Dumnezeu, Care i-a rãspuns: „Faceti un sarpe de aramã si atârnati-l de un stâlp ca sã poatã fi vãzut de toti. Cei ce vor fi muscati de serpi, doar sã se uite la sarpele de aramã! Astfel vor rãmâne în viatã”. si toti cei care au fãcut asa si au crezut în Dumnezeu, au scãpat.


Revenire la CUPRINS




42. Invatati copiii sa iubeasca pe Dumnezeu

   Domnul a poruncit poporului prin Moise: „Ascultã, Israele, Domnul Dumnezeul tãu este singurul Domn. Sã iubesti pe Domnul Dumnezeul tãu din toatã inima ta, din tot sufletul tãu si din toatã puterea ta. Cuvintele acestea sã le ai în inima ta si în sufletul tãu. Sã le sãdesti în inima copiilor tãi si sã vorbesti despre ele când esti acasã, când cãlãtoresti, când te culci si când te scoli. Sã nu uiti vreodatã pe Domnul Care te-a scos din robia Egiptului si numai Lui sã-I slujesti!”.


Revenire la CUPRINS




43. Moartea lui Moise

   Într-o zi, Moise a urcat pe Muntele Nebo, pe vârful Fazga, de unde Dumnezeu i-a arãtat tot pãmântul Canaanului, tara fãgãduitã urmasilor lui Avraam, Isaac si Iacov. Moise condusese poporul israelit timp de patruzeci de ani si ajunsese acum la capãtul cãlãtoriei, dar si al misiunii sale încredintate de Dumnezeu. „Te-am îngãduit sã vezi cu ochii tãi acest pãmânt fãgãduit de Mine poporului tãu, dar în el nu vei intra”, i-a spus Dumnezeu lui Moise. Acesta a murit la vârsta e 120 ani.


Revenire la CUPRINS




44. Cucerirea Ierihonului

   Israelitii au intrat curând în Canaan si au ajuns lângã strãvechea cetate Ierihon. Aceasta era înconjuratã de ziduri înalte si groase de câtiva metri. Portile au fost blocate si închise din cauza asediului israelitilor. Dumnezeu i-a vorbit atunci lui Iosua, cel care a condus poporul dupã Moise: „Ierihonul est al vostru. Vã voi da cetatea, pe regele ei si pe toti luptãtorii ei. Iatã însã ce trebuie sã faceti: timp de sapte zile, în fiecare zi, treubuie sã înconjurati cetatea o datã. sapte preoti sã meargã în fata celor ce vor purta Chivotul Legãmântului, sunând din trâmbite, iar ceilalti sã-i urmeze în liniste. În a saptea zi, sã înconjurati cetatea de sapte ori si când vor duna trâmbitele, tot poporul sã strige tare. Atunci zidurile cetãtii se vor prãbusi si Ierihonul va fi al vostru”. Israelitii au fãcut întocmai si astfel au cucerit cetatea.


Revenire la CUPRINS




45. Ghedeon

   Dupã moartea lui Iosua, israelitii au avut mai multi conducãtori alesi de Dumnezeu pentru a-i salva de nenorocirile abãtute asupra lor din cauza cãderii în idolatrie. Între acestia a fost si Ghedeon. În vremea acestuia necazul a venit de la un trib rãtãcitor prin pustiu – madianitii. Acestia rãpeau deseori vitele israelitilor si le furau grânele. Ghedeon a fost trimis de un înger al lui Dumnezeu sã lupte împotriva madianitilor, iar el a chemat la luptã toate triburile israelite. si-au asezat tabãra la izvorul Harod, dar Dumnezeu i-a spus: „Ai prea multi oameni. Spune-le celor ce se tem cã se pot întoarce acasã!”. Multi au plecat si doar zece mii au rãmas în tabãrã. „Tot sunt prea multi. Du-i jos la râu si separã pe cei ce sorb apa din mâini de cei ce îngenunchiazã sã bea!”. si doar trei sute au sorbit apa din palme. „Vã voi ajuta sã învingeti doar cu acesti trei sute”, a spus atunci Dumnezeu. În noaptea aceea Ghedeon a atacat tabãra dusmanilor si i-a înfrânt pe madianiti. Dupã aceea tara a avut pace timp de patruzeci de ani.


Revenire la CUPRINS




46. Samson

   Cei mai înversunati dusmani ai israelitilor au fost filistenii. Într-o zi Dumnezeu a trimis un mesaj unui om numit Manoe si sotiei sale, spunându-le cã vor avea un fiu, care mai târziu va salva poporul de filisteni. La vremea cuvenitã, bãiatul s-a nãscut si i-au pus numele Samson. Pãrintii nu i-au tuns niciodatã pãrul. Acesta era semnul cã Samson apartinea lui Dumnezeu într-un mod special. Bãiatul a crescut, adevenit foarte puternic si a fãcut multe fapte de vitejie. Temându-se de el, filistenii cãutau sã-l omoare pe Samson cu orice pret. El s-a îndrãgostit de o frumoasã filisteancã numitã Dalila. La îndemnul regelui filistenilor, ea l-a rugat sã-i spunãî care este secretul puterii sale atât de mari. Obosit de stãruintele ei, el i-a spus adevãrul: Pãrul meu n-a fost niciodatã tãiat, semn cã apartin lui Dumnezeu si cã puterea mea vine de la El”. Dupã ce a aflat aceasta, Dalila l-a dezmierdat pânã a adormit, apoi i-a chemat pe filisteni, care au venit si i-au tãiat pãrul; astfel, el si-a pierdut puterea. Dupã aceea i-au scos ochii si l-au dus în lanturi în cetatea lor, Gaza. Cu timpul, pãrul lui Samson a crescut, iar într-o zi, când filistenii l-au dus în templul unde îl sãrbãtoreau pe zeul lor, el a apucat cei doi stâlpi din mijlocul templului si i-a împins cu toatã puterea. Clãdirea s-a prãbusit, omorând pe toti cei dinãuntru. A fost ultima faptã a lui Samson, dar si cea mai mare.


Revenire la CUPRINS




47. Rut

   Din cauza unei foamete Elimelec si sotia sa Noemina, împreunã cu cei doi fii ai lor, au trebuit sã se mute din Betleem dincolo de râul Iordan. Cu timpul, bãietii aucrescut si s-au cãsãtorit cu douã moabitence: Orfa si Rut. Rãmasã singurã dupã moartea sotului si a fiilor sãi, Noemina a decis sã se întoarcã în tara sa. Pentru cã o iubeau, Rut si Orfa au vrut sã o însoteascã. Pe drum noemina a insistat ca ele sã se întoarcã si sã rãmânã în tara lor. Cu greu, Orfa a acceptat, dar Rut i-a rãmas alãturi. „Voi merge oriunde vei merge si tu. Poporul tãu va fi poporul meu si Dumnezeul tãu va fi Dumnezeul meu!”, i-a spus ea Noeminei.


Revenire la CUPRINS




48. Rut si Booz

   Noemina si Rut erau foarte sãrace. Ca sã aibã ce mânca, Rut iesea pe câmp si culegea spicele rãmase în urma secerãtorilor. Pãmântul pe care alesese ea sã culeagã spice apartinea unei rude bogate a Noeminei, unui bãrbat numit Booz. Om bun, acesta a invitat-o sã rãmânã acolo. Curând, Booz a luat-o pe Rut de sotie si au avut un fiu din ai cãrui urmasi s-a nãscut mai târziu regele David, apoi Iosif, logodnicul Mariei, mama lui Iisus.


Revenire la CUPRINS




49. Proorocul Samuel

   În satul Rama de lângã Ierusalim locuia un om numit Elcana împreunã cu sotia sa Ana. Neputând avea un copil, Ana era foarte tristã. În fiecare an când mergeau la silo pentru a se închina lui Dumnezeu, Ana se ruga astfel: „Doamne, dacã îmi dãruiesti un fiu, îti promit cã acesta te va sluji toatã viata lui”. Dumnezeu a împlinit rugãciunea Anei si peste un timp ea a nãscut un bãietel pe care l-a numit Samuel. Când a fost mai mare, acesta a fost dus de cãtre pãrintii lui la templul din silo si încredintat preotului Eli. Dupã moartea acestuia, Dumnezeu l-a ales pe Samuel ca preot al sãu si ca proroc, care sã învete poporul cãile Sale. La dorinta poporului, cãreia Dumnezeu nu s-a împotrivit, Samuel l-a ales mai târziu pe primul rege al iudeilor numit Saul.


Revenire la CUPRINS




50. David si Goliat

   Cu timpul, Saul a devenit mândru si nu a mai ascultat de Dumnezeu. De aceea, Samuel a fost trimis de cãtre Acesta la Betleem, la familia lui Iesei, dintre ai cãrui fii sã aleagã un nou rege pentru popor. Acolo, Dumnezeu i l-a indicat pe cel mai tânãr dintre acestia, pe pãstorul David. Peste un timp, deoarece stia sã cânte foarte frumos la harpã, David a fost chemat la palatul regal pentru a-l alina cu muzica lui pe regele Saul, când era tulburat. Curând a sosit vestea cã filistenii se apropiau din nord si cã si-au asezat tabãra în valea Ela. Oastea filisteanã era de o parte a vãii, iar cea israelitã de cealaltã parte. Filistenii aveau printre ei un luptãtor urias si foarte puternic pe nume Goliat. În fiecare zi acesta se apropia de tabãra israelitilor si îi batjocorea, dar nimeni nu avea curaj sã îl înfrunte. Într-una din zile David a venit si el acolo si, auzind injuriile spuse de Goliat, a cerut regelui sã îl lase pe el sã se lupte cu puternicul filistean. Când acesta l-a vãzut venind, înarmat doar cu o prastie, a râs batjocoritor, dar David i-a strigat: „astãzi Dumnezeu te va da în mâinile mele si atunci toti vor sti cã el este cu Israel”. Apoi a luat o piatrã si a pus-o în prastie. Piatra a zburat cãtre Goliat si l-a lovit în frunte cu atâta putere, încât i-a strãpuns craniul. Atunci David s-a repezit la el, i-a luat sabia din teacã si i-a tãiat capul. Vãzând aceasta, armata filisteanã a scos un strigãt de groazã, apoi a luat-o la fugã. Bãtãlia era câstigatã de israeliti.


Revenire la CUPRINS




51. David si Ionatan

   Victoria asupra lui Goliat l-a fãcut pe David vestit. Saul l-a invitat sã locuiascã la palat si chiar se gândea sã i-o dea de sotie pe fiica sa. Fiul lui Saul, Ionatan, l-a îndrãgit pe David din primul moment. Dupã putin timp, au devenit prieteni foarte buni. Au fãcut chiar un legãmânt si si-au promis cã vor rãmâne prieteni pentru totdeauna, indiferent de ce se va întâmpla. Ionatan era un om foarte cinstit si ura intrigile si comploturile de la palat. De aceea, l-a avertizat pe David cã Saul voia la un moment dat sã-l omoare. Tot el a insistat pe lângã rege sã-si schimbe atitudinea fatã de David si sã-l crute. Prietenia dintre Ionatan si David a rãmas ca una dintre cele mai frumoase din istorie.


Revenire la CUPRINS




52. David si Saul

   David a intrat în armatã si a devenit un luptãtor viteaz. Oamenii îl lãudau în cântecedle lor si Saul devenise invidios pentru acest lucru. Într-o searã, pe când David cânta la harpã, Saul a aruncat cu sulita spre el, aceasta trecând foarte aproape de capul sãu si înfigându-se în perete. Viata lui David la palat nu mai era sigurã. Chiar în noaptea aceea a trebuit sã fugã. De atunci David a trãit foarte greu, ascunzându-se în munti. Primejdia nu era niciodatã departe, oamenii regelui urmãrindu-l cu înversunare. Dumnezeu a fost însã mereu cu David, orotindu-l. Odatã, Saul a ajuns neînarmat la intrarea pesterii unde se ascundea David si oamenii sãi. Cu toate cã atunci regele era vulnerabil, David a refuzat sã-i facã vreun rãu. Într-o noapte, David împreunã cu doi dintre oamenii sãi au reusit sã pãtrundã chiar în tabãra lui Saul, pânã lângã regele care dormea, având lângã el sulita înfiptã în pãmânt. David a refuzat însã sã îl ucidã si de data aceasta. A luat doar sulita regelui si ulciorul lui de apã, apoi a pãrãsit tabãra fãrã sã-l vadã cineva. Regele s-a simtit rusinat pentru cã se purtase atât de rãu cu David, care îi crutase viata de atâtea ori. O vreme a renuntat sã îl mai urmãreascã. Peste un timp a avut loc o crâncenã bãtãlie cu filistenii, în care a murit Ionatan împreunã cu alti fii ai lui Saul. Regele însusi, grav rãnit, a preferat sã se arunce în propria sulitã decât sã se lase prins viu de dusmani. A doua zi, când filistenii l-au gãsit, i-au tãiat capul si i-au tintuit trupul pe zidurile cetãtii Bet-San. Câtiva oameni curajosi au venit si l-au luat, înmormântându-l cu cinstea cuvenitã unui rege. Întregul popor a fost profund întristat de moartea regelui Saul.


Revenire la CUPRINS




53. Regele David

   Dupã moartea lui Saul, David a fost încoronat ca rege. Poporul a sunat din trâmbite si a strigat cu bucurie: „David, rege al lui Israel! Trãiascã regele David!” Ierusalimul era însã deocamdatã sub stãpânirea unui trib canaanit. David însã a cucerit cetatea si a proclamat-o noua capitalã a regatului sãu, dând ordin sã fie adus la Ierusalim si Chivotul Legãmântului. David era un rege bun, un mare luptãtor si un om de stat. A avut multi fii si multe fiice, iar poporul îl iubea. Nu s-a îngâmfat niciodatã, n-a fost neascultãtor fatã de Dumnezeu ca regele Saul, ci a rãmas credincios toatã cviata sa. Au existat, totusi si câteva situatii în care David a gresit.


Revenire la CUPRINS




54. Psalmii lui David

   Într-o zi regele David a vãzut o femeie deosebit de frumoasã, pe care si-a dorit-o ca sotie si a poruncit sã-i fie adusã la palat, desi aflate de la slujitori cã femeia, numitã Batseba, era sotia lui Urie, unul dintre generalii armatei sale. David a poruncit ca Urie sã fie trims într-o luptã foarte grea, în care sã îsi piardã viata. Totul s-a întâmplat întocmai si în mare secret, iar Urie a murit în luptã. David s-a cãsãtorit cu Batseba si li s-a nãscut un bãiat. Pentru aceastã faptã, Dumnezeu l-a mustrat pe David prin profetul Natan. Regele a realizat cã pãcãtuise foarte grav si a aflat acum cã însusi fiul care i se nãscuse îi va muri. David era coplesit. S-a cãit sincer pentru rãul pe care-l fãcuse. Regele David a scris de-a lugul vietii sale mai multi psalmi. Opera sa poeticã rãmâne o mãrturie a credintei sale în Dumnezeu, dar si a pocãintei sincere.


Revenire la CUPRINS




55. Inteleptul rege Solomon

   David îmbãtrânise, puterile îi slãbiserã si existau îngrijorãri privitoare la succesorul sãu. La dorinta lui David, Solomon a fost încoronat rege. Într-o noapte, Dumnezeu S-a arãtat în vis lui Solomon si l-a întrebat: „Ce ai vrea sã-ti dãruiesc?” „Te rog sã-mi dãruiesti întelepciune, ca sã pot domni cu dreptate si sã fac ceea ce este bine!”, a rãspuns el. Lui Dumnezeu i-a plãcut cã Solomon îsi dorea întelepciunea mai mult decât bogãtia sau faima. „Te voi face cel mai întelept dintre oameni”, i-a rãspuns El, si îti voi da si bogãtie si faimã!”


Revenire la CUPRINS




56. Templul lui Solomon

   Asa cum îi spusese Dumnezeu tatãlui sãu David, solomon a zidit la Ierusalim Templul. Pietrele pentru temelie si ziduri au fost aduse si tãiate din cariere îndepãrtate. Lemnul de cedru a fost adus din nord, din tara regelui Hiram al Tirului. Templul era atât de frumos, încât, într-adevãr, numai înteleptul rege Solomon l-ar fi putut construi. Mii de mucitori au trudit timp de sapte ani, ca sã zideascã si sã amenajeze Templul lui Dumnezeu din Ierusalim.


Revenire la CUPRINS




57. Regina din Saba la Ierusalim

   Faima regelui Solomon se rãspândise în întreaga lume. Regina din Saba a dorit sã se încredinteze personal cu privire la întelepciunea regelui si a venit la Ierusalim sã-l vadã. Regina a fost primitã la palatul lui Solomon. Înteleptul rege i-a rãspuns reginei cu usurintã la toate întrebãrile ei. „Nu credeam ce mi s-a spus despre tine!”, i-a mãrturisit ea regelui. „acum însã, am vãzut cu ochii mei. Dumnezeu a dãruit poporului sãu un rege întelept, arãtându-si astfel iubirea”. Regina din Saba i-a oferit apoi lui Solomon darurile pe care le adusese: pietre pretioase, bijuterii si aur. La rândul sãu, regele i-a fãcut si el daruri scumpe. Dupã un timp, regina si însotitorii ei s-au întors la Saba.


Revenire la CUPRINS




58. Proorocul Ilie

   Pe vremea regelui Ahab si a crudei regine Izabela trãia un om sfânt, ales de Dumnezeu spre îndreptarea credintei lui Israel, proorocul Ilie. El vorbea cu mult curaj în numele lui Dumnezeu si a fãcut multe minuni. Ca pedeapsã pentru idolatrie, Dumnezeu a lovit tara cu secetã. Pentru a-l ocroti de mânia regelui Dumnezeu l-a trimis pe proroc într-un loc tainic, la pârâul Cherit, unde îi trimitea în fiecare zi un corb ca sã-i aducã hranã, dar dupã o vreme, din cauza secetei, pârâul a secat. Dumnezeu l-a trimis atunci la o femeie vãduvã din Sarepta Sidonului. Când a ajuns acolo, profetul a întâlnit o femeie care aduna vreascuri si i-a cerut apã si pâine. „Tot ce mai am, este un pic de fãinã si ulei, apoi eu si fiul meu vom muri”. „Gãteste mai întâi pentru mine apoi veti mânca si voi. Asa a zis Domnul: „Cât va dura seceta, fãina si uleiul tãu nu se vor termina.” Femeia a scultat si a vãzut cã proorocul a avut dreptate.


Revenire la CUPRINS




59. Ilie inviaza pe fiul vaduvei din Sarepta

   Într-o zi bãiatul vãduvei s-a îmbolnãvit si, în scurt timp a murit. „De ce mi s-a întâmplat aceasta?” l-a întrebat vãduva plângând pe proorocul Ilie. „Este aceasta o pedeapsã? I-ai adus aminte cumva lui Dumnezeu de pãcaterle pe care le-am fãcut?” „Condu-mã în odaia bãiatului!”, i-a spus Ilie. Au mers în camera copilului unde acesta era întins pe pat. Aici, proorocul s-a rugat cu glas tare lui Dumnezeu, spunând: „Doamne, stii cât de bunã a fost vãduva aceasta cu mine! Te rog, înviazã-l pe fiul ei!” De trei ori s-a rugat astfel lui Dumnezeu. Acesta a ascultat rugãciunea proorocului si l-a readus la viatã pe bãiat. Vãduva nu-si putea crede ochilor. A luat copilul în brate si, întorcându-se spre profet i-a spus: „Acum stiu cu adevãrat cã esti un om al lui Dumnezeu si cã spui întotdeauna adevãrul!”


Revenire la CUPRINS




60. Ilie si proorocii mincinosi ai lui Baal

   Nu mai plouase de trei ani în Israel si poporul suferea de foame. Atunci Dumnezeu l-a trimis pe proorocul Ilie la regele Ahab. „Tu esti cel care ai adus nenorocirea în Israel prin neascultarea de Dumnezeu si prin închinarea la idolul Baal”, i-a spus Ilie regelui. „Porunceste poporului sã se adune, iar slujitorilor lui Baal sã vinã sã se întâlneascã cu mine pe muntele Carmel!” Temãtor, regele a împlinit aceasta întocmai. Dupã ce s-au adunat toti, proorocul ilie le-a spus: „Nu puteti sã vã închinati si lui Baal si lui Dumnezeu. Sã vedem cine este adevãratul Dumnezeu! Dacã se va dovedi cã Domnul este adevãratul Dumnezeu, Lui sã vã închinati; iar dacã se va dovedi a fi Baal, atunci vã puteti închina aceluia”. Apoi s-a întors spre preotii lui Baal si le-a spus: „Sã aducem jertfã. Voi jertfiti un bou lui Baal, iar eu voi jertfi unul lui Dumnezeu. Adevãratul Dumnezeu va rãspunde prin foc si va aprinde jertfa celui care crede drept. Asa vom afla cine este adevãratul Dumnezeu.” Preotii lui Baal au fãcut un altar, au pus lemne desupra si au sacrificat animalul. Apoi au strigat: „Baal, ascultã-ne!”, dar n-au primit nici un rãspuns. Proorocul Ilie a zidit si el un altar si a asezat jertfa deasupra lemnelor; a turnat apã peste trupul animalului jertfit si peste lemne. Apoi s-a rugat lui Dumnezeu: „Doamne Dumnezeul lui Israel, lasã poporul axcesta sã vadã cã Tu esti Dumnezeul Cel adevãrat!” atunci Domnul a trimis foc din cer si flãcãrile au mistuit întreaga jertfã. Vãzând aceasta, poporul a strigat: „Domnul este Dumnezeul Cel adevãrat!” Apoi i-au prins pe toti slujitorii lui Baal si i-au omorât.


Revenire la CUPRINS




61. Proorocul Ieremia

   Iosia era rege al regatului Iuda, când Dumnezeu l-a chemat pe Ieremia ca profet. Erau vremuri grele pentru tarã; micul regat se afla între douã puteri ce se luptau între ele pentru suprematie: asirienii si babilonienii. Dupã un timp, Nabucodonosor, regele Babilonului a învins Egiptul si a câstigat controlul asupra regatului Iuda. Profetul Ieremia a transmis poporului ceea ce Dumnezeu îi descoperea, avertizându-i pe oameni în legãturã cu imediata invazie babilonianã si cu lucrurile teribile ce urmau sã se întâmple, dacã nu se vor întoarce la credinta adevãratã. Cu toate acestea, poporul a continuat sã se închine idolilor, necrezând cele vestite de Ieremia si nesocotind Cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu i-a spus atunci proorocului Ieremia: „Iatã, poporul Israel este în mâinile mele asa cum este lutul în mâinile unui olar. Îl pot sfãrâma sau, dacã renuntã la faptele lui cele rele, pot îndepãrta rãul ce stã deasupra lui. Sã se întoarcã fiecare de pe calea cea rea, sã-si îndrepte viata si sã nu mai sãvârseascã ce este rãu!” Ieremia a transmis poporului toate acestea, dar nu a fost ascultat. Peste putin timp Ierusalimul a fost cucerit, Templul distrus si evreii dusi într-o lungã robie în Babilon.


Revenire la CUPRINS




62. Iona

   Proorocii, oameni sfinti ce transmiteau poporului evreu voia lui Dumnezeu, împlineau întocmai ceea ce le spunea El. Dumnezeu i-a vorbit într-o zi si lui Iona: „Du-te în cetatea Ninive si spune-le oamenilor de acolo cã stiu de toatã rãutatea lor. Peste patruzeci de zile orasul lor va fi distrus, dacã nu se vor îndrepta!” Ninive era capitala Asiriei. Asirienii erau dusmanii poporului lui Dumnezeu. Iona trebuia sã meargã la ei si sã le spunã cã urma sã fie pedepsiti. „Dumnezeu este iubitor si îndurãtor. El îi va ierta cu sigurantã pe niniviteni. Le va mai da o sansã si nu va mai distruge Ninive, iar eu mã voi face de râs dacã anunt asta!”, a gândit Iona. Apoi a fugit spre portul Iafa, unde s-a îmbarcat pe o corabie, care tocmai pleca spre Spania de astãzi.


Revenire la CUPRINS




63. Iona in pantecele chitului

   Când corabia a ajuns în larg, Dumnezeu a stârnit un vânt nãpraznic si a început o furtunã mare, car amininta corabia cu scufundarea. Marinarii erau înspãimântati. „Rugati-vã zeilor!”, strigau ei. „Rugati-vã sã scãpãm cu viatã!” Iona se culcase si dormea fãrã grijã. Cîrmaciul corãbiei a venit atunci la el si i-a zis: „Roagã-te si tu Dumnezeului tãu ca sã nu pierim!” Apoi marinarii l-au întrebat pe Iona: „Din pricina cui crezi cã s-a abãtut furtuna aceasta asupra noastrã?” Atunci el le-a mãrturisit cã fugea din fata lui Dumnezeu si cã refuzase sã împlineascã o poruncã a Lui. „Ce sã facem ca sã se potoleascã marea?” au întrebat ei, iar el a rãspuns: „Aruncati-mã în mare si ea se va potoli, întrucât stiu cã din cauza mea s-a stârnit peste voi aceastã furtunã!” La început marinarii au refuzat, dar furtuna fiind tot mai puternicã au fãcut precum le spusese Iona, iar marea s-a linistit. Când apele mãrii s-au închis deasupra capului sãu, Dumnezeu a trimis un peste mare, care l-a înghitit pe Iona. Iona a stat în pântecele chitului trei zile si trei nopti, regretând amarnic cã nu ascultase de Domnul. Acolo fiind, si-a deschis inima si s-a rugat lui Dumnezeu, spunându-I tot necazul sãu. Prin poruncã dumndzeiascã, pestele l-a aruncat pe Iona nevãtãmat la tãrm.


Revenire la CUPRINS




64. Pocainta ninivitenilor

   Iona a fost trimis iarãsi de Dumnezeu la Ninive, ca sã transmitã oamenilor de acolo îndemnul la pocãintã. Spre surprinderea lui, ninivitenii l-au crezut si s-au pocãit, cerându-si iertare pentru pãcatele lor. Vãzându-i cã renuntã la cãile cele rele, Dumnezeu nu i-a mai pedepsit si cetatea Ninive nu a mai fost distrusã. Atunci Iona, vãzând cã nu i se împlineste profetia, s-a întristat si s-a rugat lui Dumnezeu spunând: „Doamne, iatã cã s-a întâmplat întocmai cum am crezut. De aceea am încercat sã fug de porunca Ta, pentru cã stiam cã esti îndurãtor si îndelung-rãbdãtor. Iar acum, Doamne, mai bine ar fi sã mor!” Apoi a plecat din cetate, asezându-se undeva în pustiul din apropiere. Dumnezeu a fãcut sã creascã o plantã mare, ca sã-i facã umbrã în arsita dogoritoare a soarelui si ca sã îi mai potoleascã mânia. Iona s-a bucurat mult de acest dar. A doua zi, Dumnezeu a fãcut însã ca planta sã se usuce. Soarele dogorea peste Iona chinuindu-l foarte tare, iar el a început sã-si roage iarãsi moartea. „Iatã”, i-a spus Dumnezeu, „tie îti pare rãu pentru o plantã pentru care nu ai fãcut nimic, care si-a luat fiintã într-o noapte, iar în cealaltã a pierit! Dar Mie, cum sã nu-Mi fie milã de toti oamenii din Ninive si de copiii lor nevinovati? Ca sã nu mai socotim si animalele ce nu au nici o vinã?Eu le-am dat viatã tuturor”. Abia atunci a înteles Iona, cu adevãrat, cât de mult îi iubeste Dumnezeu pe oameni si ce înseamnã dreptatea Sa.


Revenire la CUPRINS




65. Cei trei tineri in cuptorul cu foc

   Când a fost luat prizonier si dus în Babilon, pe vremea regelui Nabucodonosor, Daniel era încã foarte tânãr. El si trei prieteni ai sãi au fost alesi pentru a primi o educatie deosebitã la curtea regalã. Cei patru tineri erau frumosi si inteligenti, apartinând celor mai de vazã familii din regatul Iuda. La sfârsitul celor trei ani de pregãtire, daniel si prietenii sãi au ajuns sã stie chiar mai mult deecât înteleptii Babilonului si regele i-a primit printre membrii curtii sale. Câtiva ani mai târziu, regele Nabucodonosor a ridicat unuia dintre zeii sãi o mare statuie de aur. Toti curtenii au mers la sãrbãtoarea organizatã în cinstea zeului, porunca fiind ca toti sã se închine acestuia. „Cine nu se va supune, va fi aruncat într-un cuptor cu flãcãri!”, a spus regele. Cei trei prieteni ai lui Daniel au refuzat însã. Ei auvorbit regelui cu curaj, spunându-i: „Dumnezeul nostru are putere a ne salva si din foc. Dar, chiar dacã nu ne va salva, noi nu ne vom închina altui dumnezeu. Cu atât mai putin, nu ne vom pleca în fata unei statui.” Regele s-a înfuriat si a poruncit sã se încingã cuptorul mai puternic decât de obicei. Apoi, cei trei au fost legati la mâini si la picioare si aruncati în cuptorul încins. Pe când cei ce îi aruncaserã au fost mistuiti de dogoare, cei trei au rãmas neatinsi. Atunci regele, plin de uimire, a exclamat: „Dumnezeul care poate face asa ceva este Dumnezeul adevãrat”.


Revenire la CUPRINS




66. Daniel in groapa cu lei

   Regele Darius l-a numit pe Daniel sfetnic apropiat al sãu. E vremea aceea Daniel era deja în vârstã si îl slujise pe rege toatã viata cu credinciosie. Ceilalti dregãtori erau însã gelosi pe Daniel si au complotat împotriva lui. Se gândeau cum ar putea sã-l compromitã. El nu sãvârsise, însã, niciodatã ceva rãu. Atunci dusmanii s-au gândit sã-i gãseascã o pricinã legatã de religia sa. Au reusit sã-l convingã pe rege sã emitã un decret conform cãruia, timp de treizeci de zile, nimeni nu mai avea voie sã se roage altcuiva, decât persoanei regelui. Oricine ar fi încãlat aceastã lege trebuia condamnat la moarte si aruncat într-o groapã cu lei. Chiar si în aceste conditii, Daniel a continuat sã se roage lui Dumnezeu timp de trei ori pe zi, fãrã sã se fereascã. Dusmanii lui s-au grãbit sã-i spunã regelui cã Daniel încãlcase ordinul sãu. Darius a fost foarte tuburat de acestã stire, pentru cã tinea mult la Daniel. S-a gândit cum sã-l scape, dar n-a putut gãsi nici o cale sde salvare, întrucât el însusi semnase acel decret. Chiar în seara aceea Daniel a fost aruncat într-o groapã adâncã cu lei înfometati. Foarte tulburat, regele a asteptat zorile zilei urmãtoare, când s-a îndreptat spre groapa cu lei. „Daniel”, a strigat regele, „a putut Dumnezeul tãu sã te salveze?” Spre uimirea sa, Daniel i-a rãspuns: „Da maiestate, leii nu mi-au fãcut nici un rãu, pentru cã sunt nevinovat înaintea lui Dumnezeu si în fata ta, o rege!” Atunci regele a poruncit: „Eliberati-l imediat pe Daniel si aruncati-i în locul lui pe cei ce l-au acuzat!” Astfel a scãpat Daniel nevãtãmat, punându-si nãdejdea în Dumnezeu. Regele Darius a emis atunci un nou decret: „Orice om din împãrãtia mea sã se închine Dumnezeului lui Daniel, cãci el este Dumnezeul Cel viu si adevãrat!”


Revenire la CUPRINS




67. Proorocul Daniel

   Dumnezeu i-a descoperit proorocului Daniel multe lucruri minunate, arãtându-i prin vedenii chiar si ceea ce se va petrece la sfârsitul timpului. Asfel, într-o zi Daniel a vãzut un bãrbat îmbrãcat în vesminte de in care stãtea deasupra apelor unui fluviu si care, ridicându-si o mânã spre cer, i-a vorbit despre cele ce urmau sã se întâmple la sfârsit, inclusiv despre învierea mortilor. „Multi dintre cei ce dorm în tãrâna pãmântului se vor scula, unii la viatã vesnicã, altii spre ocarã vesnicã”.


Revenire la CUPRINS